Un preot greco-catolic a găsit în timpul vizitei Papei în România, mai exact în data de 2 iunie 2019, un plic cu suma de 5.000 de euro care a fost pierdut de cineva pe pe Câmpia Libertăţii din Blaj.
Plicul se pare că era căzut pe podea într-una din toaletele amplasate în sectorul VIP și a fost găsit de un preot greco-catolic care l-a predat apoi polițiștilor. În data de 6 iunie 2019, presa din România anunța pentru prima dată că a fost găsit plicul cu acea sumă considerabilă în el, dar până în prezent nimeni nu l-a revendicat încă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, comisar șef Luminița Prodan, a declarat luni, 5 august 2019, că plicul cu 5.000 de euro pierdut pe Câmpia Libertății, în zona toaletelor amplasate în sectorul VIP, nu a fost revendicat de către proprietar până în clipa de față.
Momentan, plicul cu cei 5.000 de euro în el se află la Poliția Municipiului Blaj, unde a fost depus în custodie și trebuie păstrat de polițiști acolo timp de șase luni de la data predării.
Potrivit Codului Civil, articolul 945, dacă plicul cu bani nu este pretins de proprietarul originar în aceste șase luni, va fi considerat lucru fără stăpân și redat preotului care l-a găsit pe bază de proces-verbal. În acest caz, preotul dobândește dreptul de proprietate prin ocupațiune, iar dacă refuză să preia bunul, acesta va intra în posesia municipiului Blaj.