Primul brad de Crăciun împodobit de români. Povești, tradiții, legende

Una dintre cele mai frumoase imagini de Crăciun este cea a familiei reunite în jurul bradului împodobit. Tradiția bradului așa cum îl știm astăzi este originară din Germania, în perioada Renașterii, spațiu de unde provin multe dintre obiceiurile actuale de Crăciun.

Primul brad împodobit în spațiul românesc la sărbătorile de iarnă

Primul brad care a fost împodobit la noi de Crăciun a fost văzut la palatul lui Carol I, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. În Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitații de seamă la palat împodobeau bradul, cântând:

„O, Tannenbaum, o, Tannebaum, Wie grün sind deine Blatter!” (O, brad frumos, o brad frumos, cu cetina tot verde).

În „Memorii” Principele Carol evoca Ajunul Crăciunului anului 1874 care a fost „de o frumuseţe strălucitoare” şi când, pentru prima dată, au fost impodobiţi de Principesa Elisabeta în Sala Tronului 14 brazi frumoşi, după obiceiul ţărilor nordice şi întreaga lume bună a Bucureştiului a fost prezentă şi a primit cadouri simbolice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Şi Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta, scria despre acest Crăciun care a strălucit în memoria sa ca o amintire de neînlocuit, „unicul Crăciun cu adevărat fericit”.

De atunci bradul s-a răspândit ca o modă mai întâi în casele înstărite, până s-a ajuns ca sărbătoarea Crăciunului să nu poată fi închipuită fără brad. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare să descopere ce cadouri se vor ascunde sub el.

Poveștile bradului de Crăciun

Despre originile tradiției bradului bogat împodobit de Crăciun circulă multe legende și povești minunate, al căror mesaj indiferent de religie sau cultură este plin de speranță și bucurie.

O primă poveste spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi al unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca roadele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată auzi chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată. Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul său de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.

O altă poveste din nordul Europei, spune că, odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun. Cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și copacii care rămâneau verzi pe tot parcursul anului au avut o semnificație specială pentru oameni. Similar obiceiurilor actuale de decorare a caselor, în timpul sezonului festiv, cu pin, molid, şi brazi, popoarele antice atârnau ramuri veșnic verzi la ușile și ferestrele lor. În multe țări se credea că acestea ar ține departe vrăjitoarele, fantomele, spirite rele și bolile.

Legende istorice ale împodobirii bradului de Crăciun

Primul brad împodobit vreodată a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aduce tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se răspândeşte în toată Europa.

Abia în anul 1605 bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică. Acest lucru s-a întâmplat în Strasbourg, iar în pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri.

- Continuarea după publicitate -

O altă legendă pune că Germania este creditată ca fiind ţara în care a început tradiția pomului de Crăciun, în secolul al XVI-lea, atunci când creștinii pioşi au adus brazi decoraţi în casele lor. Unii construiau piramide de Crăciun din lemn și le decorau cu plante veşnic verzi și lumânări, dacă resursele de lemn erau limitate. Există o credință larg răspândită conform căreia Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, a fost prima persoană care a adăugat lumânări aprinse la un astfel de copac împodobit. Mergând pe jos spre casă, într-o seară de iarnă, în timp ce compunea o predică, acesta a fost uimit de strălucirea stelelor care clipeau printre ramurile veşnic-verzi. Astfel, pentru a recrea şi a reda imaginea surprinsă familiei sale, Martin Luther a înălţat un brad, în camera principală, pe ramurile căruia a pus lumânări aprinse, legate între ele.

Johansen Viggo, pictura din 1891. Sursa foto: wikipedia.org

Oricare ar fi adevărata sa origine, bradul de Crăciun aduce mirosul proaspăt al pădurii și sclipirea stelelor în casele noastre. El simbolizează tot ce ne luminează în spiritul Crăciunului: bunătatea, bucuria, speranța, eternitatea. Ca și în celebrul „O, Tannenbaum”, cetinile sale sunt o promisiune, un simbol al veșniciei și al credinței.