Procesul italienilor care au ucis doi păstori români. Pedepsele cerute de procuror

Marți, 15 ianuarie, în fața judecătorilor Tribunalului din Ivrea, în Italia, a avut loc o nouă audiență în cazul procesului împotriva celor patru bărbați italieni care au ucis doi păstori de origine română. Procurorul a cerut pentru inculpați închisoare pe viață pentru Piero Bergero și de la 20 la 17 ani de închisoare pentru ceilalți trei asasini, informează giornalelavoce.it

În timpul audierii, procurorul Giuseppe Drammis a cerut instanței de judecată pedeapsa cu închisoare pe viață pentru Piero Bergero, 20 de ani de închisoare pentru frații Romano și Daniele Bergero, și 17 ani și 8 luni pentru Alex Bianciotto. Cei patru sunt acuzați de asasinarea celor doi pastori români, Costel Cornel Calinciuc și Doru Costantin Olaru, uciși cu mai mult de un an în urmă la Castelrosso.

La 24 octombrie 2017, cei doi ciobani români au fost uciși cu sânge rece de grupul de păstori italieni

Fugăriți, urmăriți și loviți până la moarte cu bâte într-un mod atroce și inuman. Așa au sfârșit Cornel Calinciuc, 38 de ani și Constantin Doru Olaru, în vârstă de 28 de ani, găsiți fără viață la Castelrosso, lângă Chivasso. Aceștia lucrau ca păstori de transhumanță pentru un cioban din Venaria care le încredințase o turmă de aproape o mie de oi. Autorii crimei, frații italieni Piero și Daniele Bergero, care dețineau trei mii de oi, nu au avut nici o milă pentru cei doi români, i-au lovit peste cap cu bâtele, până le-au zdrobit craniile.

Costel Calinciuc – stânga și Doru Constantin Olaru – dreapta

Un adevărat război între păstorii din zona rurală Valle Stura în nordul Italiei. Acolo, în apropierea orașului Torino, se duce o luptă surdă a italienilor împotriva românilor și bulgarilor, o luptă de peste douăzeci de ani, de când acești păstori străini au început să își facă prezența pe pășunile altădată frecventate de turme mânate doar de păstori italieni. Miza acestui conflict este reprezentată de dominația teritorială asupra pășunilor, motiv pentru o ură cruntă întrun context aspru de ignoranță și marginalitate.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI