Programul STRONG: Burse de studiu pentru studenți străini la Roma

Angelicum Pontificia Università San Tommaso D’Aquino din Roma pune la dispoziția studenților străini în cadrul programului S.T.R.O.N.G. 16 burse de studiu în anul universitar 2019-2020. Cererile trebuie trimise până luni, 8 iulie.

Bursele vor fi repartizate astfel:

  • 8 (opt) în cadrul Facultății de Științe Sociale. Cursurile vor începe luni, 7 octombrie 2019, cu o participare obligatorie de 66%;
  • 8 (opt) la cursurile de Management, care vor începe în noiembrie 2019, cu o frecvență obligatoriu de 75%.

Cei eligibili vor fi anunțați până vineri, 19 iulie. Interviurile vor avea loc la 2, 3 și 4 septembrie, iar lista cu clasamentul final va fi publicată până la data de 10 septembrie.
Înscrierile vor fi primite până luni, 23 septembrie.

Candidații trebuie să fie cetățeni străini cu reședința în Italia, iar bursa va consta într-o contribuție de circa 200 de euro/semestru.

Pentru înscriere vor fi necesare următoarele documente:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
  • Scrisoare de motivație personală;
  • CV-ul, completat cu datele personale (data și locul nașterii, reședința) și contactul e-mail;
  • Permis de ședere sau cartea de identitate și codul fiscal;
  • ISEE;
  • Scrisoare de prezentare a unei asociații active în teritoriu, care are printre obiective integrarea și dezvoltarea persoanelor și comunităților migrante.

Selecția va avea loc în două etape:

  • admiterea pe baza documentației primite;
  • interviu individual.

Toate informațiile necesare le găsiți aici, pe site-ul oficial al Universității.

L’Università Internazionale San Tommaso d’Aquino una dintre principalele universități pontificale din lume.

Distribuie acest articol