Proprietarul român al unui bar din Italia bătut cu brutalitate de membrii unui renumit clan mafiot. „Românii ăștia de rahat, nu-i suport nicicum”

Bătuți cu brutalitate în plină zi, în interiorul unui bar din Roma, pentru că mesajul lor mafiot trebuie să ajungă la toată lumea, chiar și la copiii care privesc îngroziți cum se scurge sângele pe ziduri.

„Aici comandăm noi și dacă nu faci ce-ți spunem, te omorâm”

Acesta este mesajul transmis de clanul mafiot Casamonica, o organizație criminală din Roma care operează în zona Castelli Romani și pe litoralul regiunii Lazio, după cum relatează ziarul La Repubblica.

Violentele scene au loc în duminica Paștelui catolic, pe 1 aprilie 2018, când doi membri ai clanului Casamonica intră într-un bar din periferia de sud-est a capitalei italiene unde fac un masacru. Lovesc fără milă o tânără invalidă, cu dizabilități, doar pentru că a îndrăznit să vorbească, apoi se întorc și îl agresează în mod violent și pe proprietarul barului fiindcă nu i-a servit întâi pe ei, deci nu le-a arătat respectul cuvenit.

Acesta este clanul Casamonica, care are o mie de afiliați și un patrimoniu de aproape o sută de milioane de euro. „Regatul” lor este un teritoriul militarizat, cu oameni la fiecare colț de stradă și au vile impunătoare care ocupă bucăți din trotuarul public sau chiar din străzi.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Românii ăștia de rahat, nu-i suport nicicum”

Sunt vorbele lui Antonio Casamonica, în vârstă de 26 de ani, care are la activ diferite condamnări penale pentru șantaj și fals, plus un proces pentru evaziune fiscală. Antonio Casamonica întră în barul de pe via Salvatore Barzilai împreună cu vărul său, Alfredo Di Silvio și comandă țigări, pretinzând să fie servit imediat. Așa funcționează pentru ei, nu există rând, nu există respect sau reguli civile.

În interiorul barului mai sunt și alte persoane: o fetiță care zâmbește în brațele tatălui său, câțiva băieți care își beau cafelele liniștiți și o tânără invalidă care se află în spatele lui Casamonica la rând.

Barmanul și totodată proprietarul barului, un tânăr român cu ochii albaștri și cu trei degete lipsă pe care le-a pierdut într-un accident de muncă, nu aude pretențiile vociferate de mafioți iar „boss-ul” Antonio Casamonica nu tolerează așa ceva: „Românii ăștia de rahat, nu-i suport nicicum”, strigă tânărul mafiot către vărul său.

Tânăra femeie din spatele lui Casamonica îndrăznește atunci să se revolte și îi spune: „Dacă nu vă place barul, mergeți în altă parte”. Imediat după ce curajoasa femeie a rostit aceste vorbe, a început infernul.

Antonio Casamonica smulge ochelarii femeii cu o mână și îi aruncă în spatele barului apoi își scoate cureaua și i-o dă vărului său. Încep apoi să o lovească fără milă pe tânăra femeie cu cureaua dar și cu pumnii și picioarele.

Nimeni nu îndrăznește să intervină și să o apere de aceste bestii pe biata femeie. Cei doi îi smulg victimei neputincioase telefonul din mână și în timp ce ea se târăște la pământ, cerându-le să-i dea telefonul înapoi, aceștia îl aruncă înspre ea și o avertizează: „Dacă chemi poliția, te omorâm”. Același mesaj este valabil pentru toți cei prezenți în local.

În scurt timp barul se golește iar în interior mai rămâne doar conaționalul nostru care acordă primul ajutor femeii agresate și pe care o sfătuiește să plece. Fiindcă știa sigur că mafioții se vor întoarce.

„Acum barul ăsta trebuie să-l închizi, altfel ești mort”

După jumătate de oră Alfredo Di Silvio se întoarce în bar împreună cu fratele său dar acum ținta lor este tânărul român care gestionează barul. După ce sparg vitrina și răstoarnă mese și scaune, cei doi mafioți poruncesc amenințător: „Aici comandăm noi, nu uita asta. Asta e zona noastră. Acum barul ăsta trebuie să-l închizi, altfel ești mort”.

Nici de această dată nu intervine nimeni. Sunt cinci clienți în bar care joacă la aparatele de poker electronic dar niciunul nu îndrăznește să arunce măcar o privire către cei doi frați mafioți. Între timp unul dintre frații Di Silvio îl lovește pe conaționalul nostru cu o sticlă în cap iar acesta cade la pământ cu fața acoperită de sânge. Stropii de sânge sar pe zidul de lângă el și se scurg încet în jos iar bărbatul român se simte de parcă a explodat o bombă în preajma sa.

Intervenția șefului mafiot pentru a-l intimida pe bărbatul român

Treizeci de zile de îngrijiri medicale pentru femeia agresată și opt zile pentru bărbatul român după masacrul provocat de clanul mafiot. Tânăra femeie nu-i cunoaștea pe agresorii săi, se afla acolo din întâmplare, dar a înțeles că fac parte din familia care comandă totul în zonă și de care trebuie să-ți fie frică.

Tânărul proprietar român al barului din via Salvatore Barzilai știa foarte bine cine sunt aceștia. Frații Di Silvio locuiesc pe aceeași stradă iar ceilalți din familia Casamonica la 100 de pași mai departe. Cu toate acestea, ambele victime și-au făcut curaj pentru a-i denunța pe aceștia, un curaj fără precedență, relatează sursa citată.

Când clanul mafiot află că au fost denunțați, apelează la unul dintre șefii clanului pentru a-l intimida pe bărbatul român. Este Enrico Di Silvio, bunicul celor doi frați care s-au întors în acea zi la bar pentru a-l agresa pe conaționalul nostru.

Enrico, care la viața sa a fost condamnat pentru sechestru de persoană și leziuni personale, apare în barul bărbatului român și comandă scurt o cafea dar și retragerea acuzațiilor, oferind ca alternativă doar pedeapsa cu moartea. Violență mafiotă specifică celor care se simt stăpâni.

Conaționalul nostru este îngrozit și timp de două zile a ținut barul închis dar soția sa nu a acceptat acest lucru. Acel bar deschis cu foarte multe sacrificii este munca lor, viața lor și nu pot renunța așa ușor.

„Nu mi-e frică, nu mi-a fost frică niciodată, indiferent de cine sunt ei și indiferent de naționalitatea noastră” spune Roxana, soția barmanului român. Acum soțul meu se simte bine, noi nu avem nimic împotriva nimănui, dar cel care a greșit trebuie să plătească. Singurul lucru bun care se poate face în aceste cazuri este să chemi poliția și să denunți.”

„De neacceptat” a spus primarul Romei, Virginia Raggi, care a fost în via Salvatore Barzilai, pentru a se întâlni cu soția proprietarului român al Barului Roxy.

Dar când reporterul de la Repubblica a ajuns acolo de curând pentru a lua un interviu conaționalului nostru, la colțul străzii se aflau doi bărbați sprijiniți de un automobil care se uitau fix la ușa barului. În interiorul barului părea că nu s-a întâmplat nimic dar bărbatul român îi povestește toate temerile sale și numai când au ieșit toți clienții din bar decide să scoată telefonul și să-i arate jurnalistului imaginile filmate de camera de supraveghere, imagini pe care le puteți vedea aici.

A filmat toată scena criminală și din acea zi bărbatul român a fost nevoit să schimbe toate mișcările sale de rutină, inclusiv drumul pe care-l făcea pentru a se întoarce acasă. Mai mult, în fiecare zi trăiește cu teama că în orice clipă cineva din clanul mafiot va intra în bar și îi va face rău.

La ieșirea reporterului din bar, cei doi bărbați de la colțul străzii se aflau încă acolo, fixând cu insistență localul conaționalului nostru, o insistență specifică persoanelor care vor să impună violența și puterea de tip mafiot de care dispun.

Distribuie acest articol