Bogdan Andrei Sfârloagă, atașatul pe probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României în Italia, a afirmat în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 11 ianuarie 2019, la Milano de asociația APS MAYA ETS: „Primul pas pe care trebuie să îl facă lucrătorii români din Italia nedreptățiți la locul de muncă este să denunțe cât mai repede la autoritățile italiene abuzurile comise de angajatori.”
La conferința de la Milano care a avut ca temă drepturile fundamentale ale muncitorilor și accidentele la locul de muncă au participat avocați, funcționari de la Primăria orașului Milano și reprezentanții instituțiilor diplomatice din Italia, Bogdan Andrei Sfârloagă, atașatul pe probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României în Italia și Florin Pascu, consul la Milano.
În discuțiile libere din cadrul evenimentului amintit, românii au acuzat că instituțiile diplomatice nu se implică îndeajuns în problemele de muncă și sociale ale românilor din comunitate, dar au mărturisit în același timp că mulți dintre lucrători nu denunță nedreptățile și abuzurile suferite la locul de muncă deorece le este frică de eventualele consecințe.
„Avem neapărat nevoie ca persoana în cauză să depună o plângere la autorități, noi, cei de la Ambasadă și Consulat nu putem face nimic dacă nu există un denunț la autorități” – a specificat Bogdan Sfârloagă. „Nu putem depune noi plângeri în numele altei persoane. (…) Primul pas trebuie făcut de muncitori, de lucrători, noi vă putem sprijini, dar nu putem face noi demersuri în numele dumneavoastră. De ce? Pentru că ne interzice legislația, nu pentru că nu am vrea.”
Atașatul pe probleme de muncă și sociale de la Ambasada României a precizat cum poate ajuta concret la soluționarea cazurilor:
„Tot ce înseamnă probleme de muncă, în condițiile în care vedeți că v-ați adresat instituțiilor italiene, inclusiv sindicate și patronate, și nu vi s-a răspuns sau răspunsul primit nu este unul care să vă mulțumească, vă rugăm să ne contactați, dar avem nevoie de acea bază de la care să pornim și care este denunțul pe care dumneavostră l-ați făcut. Ulterior, vă asigurăm de tot sprijinul nostru.”
Atribuțiile instituțiilor diplomatice sunt limitate, de aceea lucrătorii trebuie să se adreseze în primul rând sindicatelor, patronatelor, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, iar dacă acestea nu își fac datoria, justiției italiene:
„Știm că de multe ori lucrătorii nu găsesc acel curaj de a se adresa autorităților, pentru că sunt ameninațați că vor fi concediați, dar și noi suntem o instituție diplomatică într-un stat străin și trebuie să respectăm legile și instituțiile statului gazdă. De exemplu nici eu, și nici chiar domnul ambasador, nu avem voie să facem anchete, nu avem voie să intrăm într-o firmă sau fermă unde nu sunt respectate drepturile lucrătorilor români. Singurele instituții care au voie să intre în astfel de locuri sunt carabinieri și reprezentanții Inspectoratului de Muncă. Noi ne putem adresa acestor instituții, dar dacă ele nu își fac datoria nu le putem sancționa, ci doar le putem cere răspunsuri. Cea care îi poate sancționa este justiția italiană.”
În încheierea discuției, Bogdan Andrei Sfârloagă a promis interlocutorilor că un eveniment similar va fi organizat în viitorul apropiat și la Torino.
Puteți citi aici rolul și atribuțiile atașatului pe probleme de muncă și sociale conform normelor în vigoare.