Rezultate referendum 2018. Câți români au votat în străinătate

Onoranze Funebri Alina

Până la ora 21,00, au votat la referendumul pentru redefinirea familiei 20,41% dintre alegători, ceea ce înseamnă invalidarea scrutinului, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC).

Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 19,00 este de 3.731.704, dintre care în mediul urban au votat 1.829.816, iar în mediul rural – 1.901.888.

- Continuarea articolului după publicitate -

În străinătate au votat până la ora 21,00 un număr de 121.118 cetăţeni.

Conform primelor informații cei mai mulţi votanţi din diaspora s-au înregistrat în Londra,  urmaţi de Luton (Marea Britanie) şi Salzburg (Austria). Următoarele secţii în ordinea numărului de votanți înregistrați au fost la Dublin, Roma şi Torino.

În România

O prezenţă mai numeroasă la vot, s-a înregistrat în judeţele: Suceava, Dâmboviţa, Bihor.

Judeţele în care s-a înregistrat o prezenţă redusă la vot sunt: Covasna, Harghita, Tulcea.

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente. Referendumul putea fi validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezentau cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate
Susține publicația noastră!