Italia: proprietarul barului îi cerea angajatei românce să facă sex cu clienții. Tânăra a refuzat și a urmat calvarul

Când proprietarul barului unde lucra tânăra română i-a cerut să fie mai „drăguță” cu clienții, pentru o clipă aceasta a crezut că a înțeles rău. În schimb, a înțeles perfect și când conaționala noastră i-a spus în mod clar că nu are nicio intenție să se prostitueze cu clienții din bar, a început persecutarea ei.

Totul a s-a întâmplat în anul 2012, când tânăra română, la acea vreme de 22 de ani, a găsit un loc de muncă într-un bar din zona Viserba din Rimini, unde mai lucra și proprietarul barului, un bărbat italian de 70 de ani, precum și o altă ospătăriță în vârstă de 50 de ani.

Inițial, totul era bine, povestea tânăra, raportul de muncă între conaționala noastră și ceilalți doi era foarte bun, se comportau frumos cu ea și îi plăcea să lucreze acolo. Apoi, proprietarul și cealaltă angajată au început să facă aluzii ciudate către tânăra română, adică să fie mai „drăguță” cu clienții.

Tânăra era mereu drăguță și educată cu clienții de la bar, deci nu înțelegea sau se făcea că nu înțelege de ce cei doi făceau aceste aluzii, până când atât proprietarul cât și cealaltă colegă i-au explicat verde-n față la ce se refereau. Se pare că planurile lor cu femeia română erau de a o face să se prostitueze, lucru care ar fi adus multă publicitate barului și care l-ar fi făcut să se umple de clienți, scrie ziarul Il Resto del Carlino.

Conaționala noastră a răspuns în mod ferm că nu e o prostituată și a refuzat să le facă pe plac dar din acel moment pentru ea începea calvarul, așa cum povestea tânăra la proces de curând. Proprietarul și cealaltă ospătăriță au început să o trateze ca pe o servitoare pe tânăra română după acel refuz: nu mai avea orar de lucru decent, nu mai avea dreptul la odihnă, aproape că nu o mai lăsau nici să meargă la baie și când voia un pahar cu apă, trebuia să bea de la robinet. Când a început să ningă, și a nins mult și bine în acel an acolo, românca era constrânsă să stea ore întregi în zăpadă, cu lopata-n mână, pentru a elibera intrarea în bar.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Femeia română a înțeles atunci că acest tratament care îi este aplicat este menit să o facă să plece și a rezistat ea pentru o perioadă dar apoi a decis să demisioneze.

Imediat după demisie, tânăra s-a prezentat la carabinieri și a denunțat atât proprietarul barului cât și cealaltă angajată pentru rele tratamente aplicate, iar cei doi au ajuns în tribunal, la proces, apărați de avocatul Luca Nebbia. În timpul procesului, însă, românca i-a povestit judecătorului despre tentativele celor doi de a o face să se prostitueze iar procurorul din Rimini a cerut în acel moment să-i fie trimise la procuratură toate documentele pentru a deschide o nouă anchetă, anchetă în care proprietarul și cealaltă angajată sunt acuzați și pentru inducerea la prostituție, încheie sursa citată.

Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:

Distribuie acest articol