Roma, 26 octombrie: Festivalul Internațional Propatria -Tinere talente românești

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

După un adevărat maraton cultural, a 9-a ediţie a Festivalului Internațional Propatria -Tinere talente românești se apropie de final.

Sâmbătă, 26 octombrie 2019, la Roma, va avea loc Gala Tinerelor Talente şi decernarea Premiilor de Excelență Propatria care va fi, ca în fiecare an, punctul culminant al Festivalului organizat şi promovat de către Asociaţia culturală româno-italiană Propatria în colaborare cu Accademia di Romania la Roma cu susţinerea Ambasadei României în Italia.

- Continuarea după publicitate -

Vor sosi la Roma pentru acest eveniment numeroşi participanţi şi oaspeţi din mai multe ţări: România, Italia, Franţa, Austria, Germania, Irlanda, SUA. Protagoniştii vor fi tinerii şi adolescenţii români talentaţi din Diaspora, care s-au afirmat obţinând rezultate remarcabile în muzică, arte vizuale, sport sau alte domenii. Publicul va avea totodată plăcerea să întâlnească şi personalităţi de vârf din lumea culturală nu doar românească, ci şi italiană. Spectacolul de gală va fi un triumf de momente artistice de excelenţă.

Pe scena Teatrului Marconi vor urca în această ediţie nume importante ale artei şi culturii. Ne vom bucura de prezenţa celebrei pianiste Mara Dobrescu (Franţa/România), director artistic al festivalului din anul 2017, care va susţine un minirecital şi de participarea cunoscutului actor italian Gigi Miseferi.

Vom avea onoarea să o salutăm pe scena festivalului pe Luisa Valmarin, nume important în promovarea limbii române în Italia, docente de limba română la Universitatea Spienza, care de mai bine de cincizeci de ani a predat zecilor de generaţii de studenţi italieni, limba română. Publicul va fi încântat să îl revadă pe extraordinarul actor de teatru şi film Marius Bizău şi pe tânărul pianist Ciprian Străteanu şi să îl cunoască pe artistul Daniel Berquini, actor, acrobat şi dresor, fondatorul parcului Zoo delle Star, tărâmul vedetelor de film cu animale.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Îi vom cunoaşte pe pe tinerii de excepţie: Adrian Fartade, comunicator ştiinţific, cu milioane de vizualizări pe youtube, pe Adrian R. Rednic supranumit Caleel, youtuber, passionat de ştiinţă şi deja scriitor de succes, pe tinerele soprane Antonia Moldovan şi Goar Faradzhian, Amalia Slevoaca şi Ştefan Glavanescu sau pe campionul naţional al Italiei la dans sportiv, Radu Samoilă, care ne va încânta alături de partenera sa de scenă, Andrea Giannotti. Nu va lipsi lumea modei cu Elena Cristina Toma – stilistă şi Ana Maria Mitrea – model şi nici muzica rock, cu formaţia Solaris, alcătuită din cei patru membri: Vittoria Danese – voce, Simone Casini – bass, Gabriele del Bianco – chitară, Lara Boru – baterie, precum nici momentele artistice pregătite de către Golden Academy şi de proaspăta absolventă a Academiei, Elena Lazăr.

Cu participarea extraordinară a micilor balerine ale Studioului de balet pentru copii al Operei Naţionale Bucureşti, care tocmai s-au întors dintr-un turneu în Japonia. Sub îndrumarea prim-balerinei Magdalena Rovinescu, rezultatele Studioului de balet pentru copii s-au reflectat, de-a lungul timpului, în descoperirea de noi nume pe scena dansului românesc şi în numeroasele premii şi turnee organizate în Elveţia, Italia, Germania, Egipt, Marea Britanie, San Marino, China, Franţa, Statele Unite ale Americii, India şi Japonia. În 2013, Studioul de balet pentru copii a câştigat al II-lea premiu la Cupa Mondială de Dans.

Prezentatorii Galei din 26 octombrie 2019 vor fi: Alessandro Pistecchia, antropolog, doctor în istoria Europei, expert privind minorităţile şi discriminarea alături de actriţa Vasilica Gavrilaş Burlacu.

Pe parcursul spectacolului, susţinut de către aceşti tineri extrem de valoroşi, se vor acorda premii, diplome de merit şi de excelenţă, precum şi nelipsitul trofeu Propatria, devenit deja tradiţie.Vor fi răsplătiţi astfel pentru realizările lor de excepţie în domeniul artei, ştiinţei şi sportului.

În urma colaborării cu Direcţia Didactică a Teatrului Golden prin Directorul Laura Ruocco (actriţă), şi anul acesta, vor fi acordate 4 burse în valoare de câte 1000 de euro, care vor permite celor 4 câştigători să studieze la Golden Academy, Academia de Spectacol a Teatrului Golden.

- Continuarea după publicitate -

Preşedintele juriului din acest an va fi pianista Mara Dobrescu, director artistic al Festivalului, care va decide premiile alături de: Mihai Stan (Accademia di Romania in Roma), Lea Pavarini (Conservatorul Santa Cecilia), Elena Postelnicu (jurnalist, corespondent Radio România în Italia), Gigi Miseferi (actor), Adrian Apostol (Hubart Agency-Romania), Laura Ruocco (actriţă, director Golden Academy), Stefano Baldrini ( Baldrini Produzioni).

O nouă ediţie care, prin implicarea artiştilor care vor urca pe scenă, va transmite un mesaj important pentru viitorul tinerilor: tinerii merită o planetă curată şi sănătoasă, unde să trăiască şi să studieze, iar la aceasta este datoria noastră, a tuturor, să contribuim.

Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece şi se pare că populaţia nu acordă interes acestui proces nociv. Convingerea că această problemă este doar a specialiştilor şi a forurilor internaţionale, este tot atât de eronată, pe cât este de gravă. Ocrotirea planetei este o problemă mondială, şi, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume această responsabilitate. De aceea, această ediţie a festivalului este dedicată mediului înconjurător, pentru a sensibiliza cât mai multe persoane.

Deoarece soluţia la problemele de mediu nu poate veni doar de la guvernele ţărilor lumii, ci şi din micile noastre gesturi cotidiane, de la risipa zilnică care poate fi evitată; pentru că multe gesturi mici fac diferenţa şi trebuie să acţionăm acum. Înaintea spectacolului, vom dedica câteva minute pentru a vorbi despre planeta noastră, vom povesti despre problemele de mediu din România, din Italia şi din restul lumii, pentru a atrage atenţia asupra dificultăţilor, dar şi asupra şi soluţiilor posibile.

PREMIILE FESTIVALULUI PROPATRIA
* 2 trofee Propatria pentru excelenţă;
* 1 premiu special pentru activitate didactică;
* 1 premiu special pentru carieră;
* 4 burse de studiu de câte 1000 euro oferite de Golden Academy;
* 15 plachete onorifice;
* diplome şi cărţi în limba română tuturor participanţilor.

- Continuarea după publicitate -

Totodată vor fi premiate societăţile, şcolile şi cluburile de apartenenţă.

Trupa Studioului de Balet pentru Copii si Tineret al Operei Nationale din Bucuresti