Roma – doi bărbați români accidentați grav pe via Palmiro Togliatti. Unul dintre ei se află în stare critică

Doi bărbați de cetățenie română, ale căror identități și vârstă nu au fost dezvăluite de către autorități, au fost loviți miercuri dimineața, 29 martie 2017, în jurul orei 7:00, de un automobil Renault Modus al cărui șofer este de cetățenie italiană.

Conform Repubblica.it, accidentul a avut loc pe Viale Palmiro Togliatti din Roma, la intersecția cu via dei Sesami. După sosirea ambulanțelor, cei doi bărbați au fost transportați de urgență la două spitale diferite.

Unul dintre ei, care are răni foarte grave și se află în stare critică, a fost transportat la Policlinico Tor Vergata, în timp ce celălalt bărbat român a fost transportat și el cu cod roșu la Policlinico Casilino, relatează sursa citată.

La fața locului au intervenit agenții de la Poliția Locală a Romei, ce aparțin de secția Casilino, care vor investiga acest caz.

Sursa: Repubblica.it

UP SERVICE DESPĂGUBIRI