Roma – fetiță română de 6 ani obligată de tatăl său să cerșească în fața bisericilor

Agenții de poliție din Roma, de la Comisariatul Tuscolano, au observat ieri, 10 aprilie 2017, o fetiță în vârstă de 6 ani alergând agitată pe stradă, în zona Don Bosco din Roma, unde se află o tabără improvizată cu barăci în care locuiesc mai multe persoane.

Oprită de polițiști, cu teama să nu ajungă în mijlocul străzii, aceștia au aflat de la micuța „Lucia”, pseudonim dat de presa italiană fetiței blonde cu ochi albaștri, că aceasta locuia într-o baracă din zonă cu tatăl și mama sa, amândoi cetățeni români.

Însă Lucia nu a povestit polițiștilor numai unde și cu cine locuia ci și ceea ce făcea tatăl acesteia, un bărbat de 57 de ani, cunoscut deja forțelor de ordine, care se pare că își obliga fiica să stea zile întregi în fața bisericilor și să cerșească. Mai mult, fetița era închisă adesea singură în baraca unde cei trei locuiau iar în acel moment, când a fost găsită de polițiști, se pare că tatăl ar fi aruncat-o afară din casă.

La câteva ore după incident, interogată fiind de agenții de poliție în cadrul Comisariatului Tuscolano, mama fetiței a confirmat ceea ce a povestit fiica sa anchetatorilor și a adăugat că bărbatul, de foarte multe ori beat și justificându-se ca fiind gelos, o bătea și chiar o viola.

Bărbatul român a fost arestat de agenți și pus la dispoziția magistraților pentru judecată, în timp ce mama și fetița au fost încredințate unei structuri de protecție.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Micuța Lucia a dorit să mulțumească celor patru agenți care au intervenit să o salveze pe ea și pe mama acesteia, dedicându-le un desen.

Desenul făcut de Lucia pentru cei 4 agenți care au salvat-o

Sursa: Corriere Della Sera

Distribuie acest articol