Un român a spart în Italia de mai multe ori cutia de donații a unei biserici. Arestat de carabinieri

Un bărbat de 35 de ani, de naționalitate română și fără rezidență în Italia, a fost arestat ieri de Carabinierii din localitatea Luino, provincia Varese din Lombardia.

Bărbatul, relatează publicația La Provincia Varese, este acuzat că a furat de mai multe ori bani din cutia de donații a bisericii Madonna del Carmine, situată pe promenada din Luino.

Echipajul de carabinieri, alertat de comportamentul suspect al bărbatului la apariția agenților care se aflau în apropiere de biserică, a decis să-l oprească pentru un control.

Decizia a venit în urma unei serii de furturi recente înregistrate la aceeași biserică, care a dus la o atenție sporită a forțelor de ordine față de acest loc de cult în timpul patrulărilor obișnuite.

În urma percheziției, agenții au găsit asupra românului un cuțit, unelte de spargere și o sumă de bani a cărei proveniență acesta nu a putut să o justifice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Imaginile de pe camerele de supraveghere, instalate în biserică pentru a identifica autorul furturilor precedente, au confirmat că bărbatul de 35 de ani a intrat în biserică chiar înainte de a fi oprit de carabinieri.

El a sustras banii din cutia de donații folosind uneltele găsite asupra sa. Banii au fost recuperați apoi de oamenii legii și returnați imediat preotului parohiei din Luino.

Investigația este în curs de desfășurare, iar autoritățile lucrează pentru a stabili dacă suspectul are legătură cu alte incidente similare din zona Luino.

Distribuie acest articol