Un român care dormea pe o canapea sub cerul liber la Caivano, o localitate limitrofă orașului Napoli, a fost ajutat de preotul din localitate, de Caritas și carabinieri să se întoarcă acasă, în România. „Nu este tocmai ușor să ajutăm aceste persoane fără adăpost, dar împreună reușim! Am făcut-o – parohie, Caritas, carabinieri – cu bărbatul care trăia pe stradă și care acum se poate întoarce în România”, scrie don Maurizio Patriciello pentru Avvenire.
Gabriel are 56 de ani, a sosit în Italia unde un prieten i-a promis că-l va ajuta să își găsească de muncă, dar abia a ajuns la Napoli a constatat că prietenul lui plecase între timp în Germania. Singur, într-o țară străină, fără bani și fără să cunoască pe nimeni, fără să știe să spună un cuvânt în limba italiană, Gabriel a găsit adăpost sub poduri, îndurând frigul, foamea și umilințele unei vieți de om asuprit de soartă.
Nu a durat mult și a fost alungat de sub podul unde își încropise un loc unde să doarmă și atunci s-a mutat pe stradă, în zona Parco Verde din Caivano, unde a găsit o canapea aruncată la gunoi. Dormea acolo, sub cerul liber, acoperit de zdrențe și pături murdare, până când parohul bisericii din apropiere s-a oprit și a intrat în vorbă cu el.
„Este un om bun, calm, neajutorat și încăpățânat. La fel ca atât de mulți oameni fără adăpost, el iubește libertatea sa. Acum câteva luni Asociația Caritas din Aversa l-a întâmpinat cu drag. Dar a doua zi Gabriel era deja din nou la Parco Verde, lângă parohia mea. În ultimele zile, starea sa s-a înrăutățit. Doarme în aer liber, în frig, sub ploaie. Refuză orice spitalizare. Dacă te apropii, îți zâmbește și îți mulțumește într-o limbă necunoscută”, mai scrie don Maurizio Patriciello despre bărbatul român.
Italienii din parohia San Paolo Apostolo din cartierul Parco Verde l-au ajutat pe Gabriel cu cele necesare traiului, dar s-au întrebat ce ar putea face concret să-i fie de ajutor pe timp îndelungat românului nostru. Așa s-a ajuns împreună cu el la decizia că cel mai bine ar fi să se întoarcă în România. Problema era că nu mai avea niciun document de identitate cu el „Câți ani ar fi putut avea? La prima vedere cel puțin 70, dar din documentul pe care am reușit să-l obținem de la consulat, am aflat că era născut în 1964. Un bărbat încă tânăr dar care este foarte, foarte bolnav, anii petrecuți trăind pe străzi l-au marcat puternic. Pentru a putea merge se ajută cu o cârjă”, spune preotul italian.
„Nu a fost ușor să-l ajutăm – adaugă don Patriciello – pentru că nu a acceptat cu ușurință să fie ajutat. Cine știe câtă furie, câte dezamăgiri, câtă amărăciune, câte regrete zac în inima lui. Era singur, complet singur. În ultima vreme am fost îngrozit la gândul că-l voi găsi mort într-o dimineață în zdrențele sale umede și urât mirositoare. Trebuia făcut ceva cu orice preț. Confruntați cu încăpățânarea sa, autoritățile civile nu puteau face nimic, nu se poate cu forța, să iei un om pașnic care nu deranjează, nu se ceartă, nu strigă aiurea.”
Parohul italian, cei de la Caritas și de la alte asociații de voluntari, împreună cu carabinierii, au reușit în cele din urmă să-l convingă pe Gabriel să meargă într-un centru Caritas unde să doarmă o perioadă. Un preot român din zonă l-a însoțit la consulatul din Roma unde a obținut un Titlu de călătorie. Voluntarii l-au ajutat să se spele, să se radă, să se parfumeze. Gabriel arăta ca o altă persoană!
În această zi de sâmbătă dimineață, 27 martie, Gabriel s-a urcat într-un autobuz care îl va duce acasă. Se întoarce în patria sa, la familie și la prieteni. Nu se întoarce cu bogății, precum „unchiul din America”, ci ca un bărbat care a trecut printr-o experiență de viață dureroasă.
Nu toți avem norocul unui echilibru emoțional care să ne țină pe linia de plutire, care să ne asigure verticalitatea, sunt oameni care cedează psihic în fața greutăților și nu mai reușesc să își revină decât cu ajutorul celor din jur. În ajutorul lui Gabriel s-au mobilizat o mulțime de persoane, oameni care au demonstrat că mai există altruism și bunătate, compasiune și generozitate.
