Român din Italia, amenința că își va arunca fetița pe fereastră în fața carabinierilor. Oprit cu electroșocuri

Momente de panică intensă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 14 mai 2023, în Stradella, provincia Pavia din Lombardia. Carabinierii au arestat un cetățean român în vârstă de 40 de ani, care își agresase soția și amenința, în fața carabinierilor, că își va arunca fetița de un an pe fereastră.

Bărbatul român, cu inițialele C.M., este acuzat acum de violență în familie și rezistență împotriva militarilor, informează Prima Pavia.

Carabinierii au intervenit după ce au primit un apel la numărul de urgență 112 de la un vecin, alarmat de țipetele care se auzeau din interiorul apartamentului.

Ajunși la fața locului, au găsit-o pe femeie în stradă. Ea fugise din casă împreună cu fiicele ei în vârstă de 12 și 14 ani, pentru că soțul, în stare de ebrietate, o lovise.

Bărbatul era rămas în interiorul locuinței, situată la etajul trei al clădirii, cu o altă fetiță, în vârstă de numai un an. Imediat ce a văzut carabinierii, s-a apropiat de fereastră, ținând în brațe fetița învelită într-o pătură roșie și amenințând că o va lăsa să cadă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Temându-se că bărbatul ar putea să își lase fiica să cadă de la etaj, militarii s-au poziționat imediat sub fereastră și au încercat să îl liniștească, solicitând în același timp intervenția pompierilor din Broni, pentru a putea intra în interiorul casei.

În timp ce aceștia din urmă încercau să forțeze ușa, bărbatul de 40 de ani a început să arunce pe fereastră câteva ghivece cu flori și chiar pătura în care era înfășurată fetița, pentru a crea panică și a face să se creadă că fetița era încă în interiorul păturii.

În momentul în care carabinierii au reușit să intre în casă, el s-a îndreptat repede spre fereastră amenințând din nou că o va arunca pe micuță.

Militarii au fost nevoiți să folosească un pistol cu electroșocuri pentru a-l opri pe bărbat. Descărcarea electrică ar fi afectat doar tatăl, neputând fi transmisă prin contact cu o altă persoană. Astfel, au reușit să o recupereze pe fetiță înainte de a se întâmpla o tragedie.

Bărbatul, căzut la pământ, s-a ridicat și a început să îi lovească pe carabinieri cu picioarele și cu pumnii. Cu mare efort, au reușit în cele din urmă să îl încătușeze și să îl aresteze.

Membrii familiei au fost transportați la unitatea de primiri urgențe a spitalului din Pavia pentru îngrijirile necesare. Între timp, bărbatul arestat, după finalizarea formalităților a fost dus la închisoarea Pavia și pus la dispoziția autorităților judiciare.

Distribuie acest articol