Român din Italia dispărut în mare, adus mort la mal de valuri după scurt timp

Tragedia s-a petrecut vineri, 25 iunie 2021, pe o plajă din Ardea, o localitate de lângă capitala Italiei, unde un bărbat român și-a pierdut viața înecat în valurile mării, relatează publicația locală Il Corriere della Città.

Din primele informații reiese că victima se afla la plajă cu niște prieteni în cursul acestei după-amiezi, dar la un moment dat a intrat în apă și a dispărut.

Văzând că nu mai iese din mare, prietenii săi au alertat imediat echipele de salvare și au început să-l caute, iar la fața locului a intervenit ulterior atât o ambulanță, cât și carabinierii.

Din nefericire, conaționalul nostru a fost găsit mort la scurt timp după aceea, la circa 500 de metri distanță de locul în care a dispărut în apele mării, după ce valurile i-au adus trupul neînsuflețit la mal.

Bărbatul decedat avea 55 de ani, mai precizează sursa citată, iar corpul său a fost pus la dispoziția autorității judiciare pentru a stabili cu exactitate cauza morții.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol