Un român din Italia face greva foamei în țară împotriva nedreptăților

Dragoș Ioan Condruc are 45 de ani, este originar din satul Brehuiești, comuna Vlădeni și lucrează de peste 13 ani în Italia pentru a construi un viitor decent pentru familia sa în țară. În toate demersurile sale și după ce a cheltuit zeci de mii de euro în țară însă Dragoș s-a lovit numai de nedreptăți și de incompetență sau nepăsare birocratică. Din acest motiv bărbatul, care se află acum în concediu în România în această perioadă, a decis să protesteze prin greva foamei în fața Tribunalului din Botoșani.

Povestea lui este prezentată de Monitorul de Botoșani care relatează faptul că bărbatul de 45 de ani se află astăzi în a treia zi de grevă a foamei în fața Tribunalului din Botoșani, unde protestează împotriva nedreptăților din justiție.

„Nu voi renunța la greva foamei până când problemele nu vor fi soluționate”, spune bărbatul, care de luni și până astăzi supraviețuiește doar cu apă.

Dragoș în fața Tribunalului din Botoșani în timp ce face greva foamei. Foto: monitorulbt.ro

Cum au început problemele lui Dragoș?

În urmă cu 15 ani, Dragoș Ioan Condruc a cumpărat un teren de 3.300 de metri pătrați în satul Brehuiești, unde avea intenția să-și construiască o casă. În momentul în care a încercat să-l intabuleze însă, bărbatul s-a lovit de o mulțime de probleme la nivel birocratic. Mai exact, la primărie, funcționarii susțineau ba că terenul este într-o altă parcelă, ba că nu sunt vecinii respectivi, ba că este o altă suprafață sau că tereenul nu este acolo.

Dragoș a ajuns să facă chiar și o plângere penală împotriva Primăriei de la Vlădeni, din păcate fără niciun efect, fiindcă atunci când a încercat să-i dea de capăt, lucrurile s-au complicat și mai tare. Complicațiile se pare că au apărut după ce Primăria Vlădeni a făcut anumite comunicații greșite.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În timp ce Dragoș s-a zbătut timp de 10 ani să rezolve aceste probleme birocratice, un alt localnic și-a construit o casă pe o porțiune din terenul său, iar acum se judecă de mai bine de un deceniu în tribunal pentru acel teren și instanțele nu reușesc să rezolve problema nicicum. Nici măcar după ce Prefectura Botoșani a intervenit în dispută din cauza dezastrului combinat de funcționarii de la Primăria Vlădeni nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Cu banii adunați în Italia și-a construit între timp altă casă, dar a fost spartă de hoți

În urmă cu trei ani, Dragoș a început construcția la o altă casă, văzând că nu mai reușește să rezolve problemele cu terenul cumpărat acum 15 ani și a construit așadar o casă pentru familia sa, care avea să-i fie locul de odihnă atunci când se va întoarce definitiv din Italia. Cu banii câștigați muncind din greu pe șantierele din Peninsulă, bărbatul a cumpărat alte două loturi de tren în aceeași comună, Brehuiești, apoi a început construcția casei, investind toți banii în țară, în utilaje și materiale pentru casă.

În luna decembrie 2016 însă hoții i-au prădat casa, când mai avea puțin până la finisare și i-au furat tot ce cumpărase. Paguba a fost estimată la 20.000 de lei (circa 4.200 de euro) iar cazul a fost anchetat de polițiștii de la Secția Rurală Nr. 1 Botoșani. Hoții au fost prinși, o grupare compusă dintr-un bărbat din Dorohoi și cinci suceveni, iar anchetatorii au reușit chiar să recupereze și o masă, un flex și un generator de curent furate din casa lui Dragoș.

Suspecții au recunoscut totul, iar polițiștii au dovedit de asemenea prezența hoților în casa respectivă prin verificarea registrului GPS (sistemul satelitar de poziționare din telefoanele mobile). Cu toate acestea, după trei ani de la furt și cu atâtea dovezi concrete la dosar, nici până în ziua de astăzi nu s-a făcut dreptate, dosarul fiind etichetat în continuare „cu autori necunoscuți” și trimis pur și simplu de la Poliție la Parchet și înapoi la Poliție pentru completarea urmăririi penale.

Cum reacționează funcționarii publici la protestul lui Dragoș?

„În cazul său, este vorba de un dosar penal aflat în lucru, iar singura persoană care l-ar putea lămuri este chiar procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. Am înţeles că domnia sa are şi un avocat şi, potrivit drepturilor procesuale, el are acces la dosar. Dumnealui însă a mers la poliţie şi în alte locuri, nu şi la persoana care l-ar putea lămuri”, explică Valeriu Chihaia, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, citat de Monitorul de Botoșani.

Luni, 2 septembrie 2019, bărbatul a avut o întrevedere și cu preşedintele Tribunalului Botoşani, judecătorul Mihaela Ungureanu, care i-a explicat care sunt paşii şi demersurile pe care trebuie să le iniţieze pentru a obţine sentinţa mult aşteptată în cazul terenului.

Dar Dragoș, după trei zile de greva foamei, este nemulțumit în continuare de modul în care instituţiile statului şi funcţionarii publici, în loc să-i ajute pe oamenii simpli care se confruntă cu astfel de probleme, au ajuns să închidă ochii la abuzuri.

„Am muncit, am adus banul din Italia ca să-i investesc aici, să am unde mă retrage. La ce să mă întorc? La ce să mă retrag? Ce mi-a oferit mie statul român ? Nimic. Indiferenţă!”, concluzionează Dragoș.

Distribuie acest articol