Român din Italia găsit înecat într-un lac. Apelul familiei îndurerate

Un român în vârstă de 35 de ani a fost găsit înecat în lacul Alcali din Prato (Toscana), în seara zilei de luni, 18 iulie. Nu se cunoaște cum de-a ajuns bărbatul în lac, dacă a fost un accident sau un gest disperat.

Se numea Marius Jecu și a fost găsit în jurul orei 19:45, în lacul artificial din zona străzii De Gasperi, în estul orașului Prato, la câțiva pași de Interport și Gonfienti, informează Notizie di Prato.

El a fost dat dispărut și a început să fie căutat în jurul orei 16:00 de unitățile de pompieri de la Protecția Civilă. Ultima dată fusese văzut chiar lângă lacul Alcali, în care a fost găsit decedat.

La fața locului, pe lângă polițiști și pompieri au sosit magistratul de gardă și medicul legist. Se fac cercetări pentru a se înțelege cum a ajuns bărbatul român în apă.

Fratele lui Marius Jecu, care era originar din județul Galați, a publicat cu puțin timp în urmă o postare emoționantă, prin care cere ajutorul comunității pentru cheltuielile de repatriere:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Clipe de coșmar pentru familia noastră după decesul fratelui meu la numai 35 de ani…. Tragedia asta ne-a cutremurat pe toți cei care l-am cunoscut, atât nucleul familiar, cât și cunoștințele lui care știu cine și cât de bun a fost Marius cu toată lumea. Rog atât pe cei care l-ați cunoscut pe Marius, cât și pe cei ce ne cunosc și înțeleg durerea prin care trecem și vreți să ne dați o mână de ajutor să-l putem aduce în țară, să contribuie atât cât poate pentru a strânge capitalul necesar repatrierii.
Valentin Jecu – IBAN- IT56Q0306921529100000013883;
Bratu Aurica – IBAN- RO69RNCB0705112038040001.
Orice sumă e binevenită și vă mulțumesc din suflet în numele întregii familii pentru ajutorul acordat!!”