Român din Italia găsit mort de soție în această dimineață. Cu o seară înainte se certase cu fiul lui

Un cetățean român din Italia, în vârstă de 47 de ani și rezident în localitatea Acri din provincia Cosenza, a fost găsit de soția lui fără viață în pat, în cursul dimineții de astăzi, 28 septembrie 2020. Anchetatorii îl suspectează pe fiul victimei ca fiind responsabil de această tragedie, având în vedere că ieri seară, târziu, între cei doi ar fi avut loc niște divergențe.

Potrivit site-ul de știri locale Acri News, bărbatul român locuia în fracțiunea Là Mucone din localitatea menționată mai sus și decesul său ar fi fost provocat de nișe răni pe care acesta le avea la nivelul feței. Carabinierii din Acri, conduși de comandantul Antonio Zaccaria, refuză momentan să facă publice mai multe detalii despre această tragedie și nu este clar încă dacă fiul conaționalului nostru este anchetat oficial.

Cert este că la câteva ore după ce bărbatul decedat ar fi suferit acele răni la față, soția acestuia a observat că nu mai respira și a sunat la 118 pentru a solicita o ambulanță. Apelul la 118 a fost efectuat în jurul orei 6:45 de azi dimineață, iar personalul medical care a ajuns la fața locului nu a putut face nimic altceva decât să constate decesul cetățeanului român. Potrivit celor declarate de paramedici, trupul neînsuflețit al victimei se afla întins pe pat și era îmbrăcat cu hainele pe care le-a purtat și ieri.

Imediat după aceea a fost solicitată și intervenția carabinierilor pentru investigațiile de rigoare, iar Procuratura din Cosenza a cerut apoi să fie efectuată autopsia asupra trupului neînsuflețit al românului. Rezultatul autopsiei va fi cel care, în cele din urmă, va stabili cu exactitate dacă decesul a fost provocat de rănile pe care bărbatul le avea la nivelul feței.

Distribuie acest articol