Român din Italia mort după două zile de agonie. Daniel s-a răsturnat de mai multe ori cu o mașină de golf

Daniel Dragomir, cetățean român originar din Craiova, în vârstă de 57 de ani și stabilit de mulți ani în Vasto, provincia Chieti din Abruzzo, a suferit un grav accident în jurul orei 09:00 de duminică, 24 iulie 2022.

Daniel Dragomir, 57 de ani, mort în Italia în urma unui accident. Foto: Facebook

Potrivit presei locale, conaționalul nostru, care era angajat în satul de vacanță Grotte del Saraceno din localitatea menționată mai sus, se afla la volanul unei mașini electrice de golf la acea oră, pe care o conducea la locul de muncă.

Din motive în curs de investigare încă, Daniel a pierdut controlul volanului și s-a lovit cu mașina de un copac, vehiculul răsturnându-se apoi de mai multe ori.

Personalul medical din cadrul satului de vacanță a intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor, apoi la fața locului a intervenit și o ambulanță. Paramedicii au constatat însă că bărbatul român a suferit o traumă craniană foarte gravă și au solicitat intervenția unui elicopter pentru a-l transporta cât mai repede la spitalul Spirito Santo din Pescara.

Medicii de acolo au constatat imediat că starea victimei era critică, Daniel intrând în comă și luptând între viață și moarte timp de două zile, pe patul de spital.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În dimineața zilei de marți, 26 iulie 2022, medicii au fost nevoiți să declare pacientul în stare de moarte cerebrală și a informat rudele despre acest fapt, cerându-le acordul de a preleva organele românului nostru pentru a salva alte vieți.

Parchetul din Vasto a cerut între timp să fie efectuată autopsia asupra trupului neînsuflețit al victimei pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului. De asemenea, mijlocul de transport în care Daniel se afla a fost pus sub sechestru pentru ulterioare investigații.

„Era un muncitor care nu lipsea niciodată. O persoană de reper”, a declarat, pentru presa locală, angajatorul compatriotului nostru, Gigi Molino, proprietarul satului de vacanță Grotte del Saraceno.

Distribuie acest articol