Român din Italia mort în casa ministrei Justiției. Zdrobit de o grindă în timp ce efectua lucrări de renovare

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

Un muncitor român în vârstă de 38 de ani a murit marți, 3 mai, la Ollemont, în Valle d’Aosta, în timp ce efectua lucrări de renovare la casa de vacanță a ministrei Justiției din Italia, Marta Cartabia.

Se numea Constantin Cobănel și a decedat în această dimineață, după ce a fost zdrobit de o grindă în garajul vilei unde erau în curs lucrări de renovare, informează Rai News.

- Continuarea după publicitate -

La fața locului au intervenit carabinierii, pompierii și elicopterul de la Protecția civilă regională. Personalul sanitar de la 118 nu a putut face altceva decât să constate decesul conaționalului nostru.

Casa aparține de mai mulți ani ministrei Justiției, Marta Cartabia, care își petrece la Ollemont vacanțele. Din vara anului trecut, Cartabia a fost declarată cetățean de onoare al localității respective.

„Sunt șocată și profund întristată de ceea ce s-a întâmplat” – a declarat ministra. „Un muncitor a murit în urma unui accident de muncă petrecut în casa mea de la munte, din Ollomont, un orășel din Valle d’Aosta. Tocmai am fost informată de autoritățile locale și sunt profund mâhnită de ceea ce s-a întâmplat.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Ministra Justiției din Italia, Marta Cartabia și vila în care a decedat muncitorul român

Muncitorul decedat, conform celor reconstituite până la acest moment, avea firma sa proprie, dar astăzi lucra în numele unei firme cu sediul în Gignod.

„În primul rând aș vrea să-mi exprim toată compasiunea față de familia victimei. Sunt convinsă că autoritățile în drept vor reconstitui cât mai curând întreaga dinamică a faptelor”, a mai adăugat ministra Justiției.