Un român din Italia se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconștient într-o baltă de sânge și urină, cu o rană la cap

Un bărbat român în vârstă de 48 de ani se află internat în stare critică, la secția de Terapie Intensivă a spitalului din localitatea italiană Vallo della Lucania, provincia Salerno din Campania, după ce a fost găsit într-o baltă de sânge și urină pe o stradă din localitatea Camerota din aceeași provincie.

Potrivit relatărilor făcute de postul local de televiziune 105 TV, conaționalul nostru a fost găsit în stare de inconștiență de un trecător în jurul orei 21:00 de marți, 27 septembrie 2022.

Din primele informații reiese că bărbatul, cu inițialele numelui V.G. și de profesie zidar, era în stare de ebrietate și, în timp ce se afla la câteva zeci de metri de locuința sa, s-ar fi oprit pe marginea unui zid înalt de 1,5 metri pentru a urina.

În timp ce-și făcea nevoile fiziologice însă, cetățeanul român s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se tare la cap și suferind astfel o hemoragie puternică.

O persoană care trecea prin zonă l-a văzut zăcând la pământ, în propriul sânge și propria urină, și a chemat imediat o ambulanță.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Transportat la spitalul San Luca din Vallo della Lucania, medicii au constatat imediat că starea pacientului este critică și l-au internat în secția de Terapie Intensivă, unde se zbate între viață și moarte de mai bine de o săptămână deja.

Carabinierii au deschis o anchetă între timp pentru a afla cu exactitate circumstanțele în care s-a întâmplat evenimentul și au anunțat rudele conaționalului nostru din România, care au venit în Italia zilele trecute pentru a-i fi alături.

Distribuie acest articol