Un român din Italia și-a ținut copilul legat cu lanțuri, fără apă și fără mâncare

Un bărbat român în vârstă de 38 de ani a fost arestat la Ladispoli, o localitate pe malul mării Tireniene, în apropiere de Roma, după ce și-a ținut copilul legat cu lanțuri în casă timp de două zile, fără mâncare și fără apă, pentru a-l pedepsi, informează Corriere Adriatico. Copilul a reușit să se dezlege, iar o vecină a anunțat autoritățile. Carabinierii de la unitatea din Civitavecchia l-au arestat pe român pentru sechestru de persoană și violență în familie.

În seara zilei de duminică, 7 aprilie, o femeie italiancă a sunat la numărul de urgențe 112 și a semnalat că la domiciliul său s-a prezentat un minor, băiatul vecinilor, cu lanțuri la picioare și într-o avansată stare generală de disconfort fizic și slăbiciune.

Băiatul i-a povestit vecinei că a fost sechestrat de tatăl său timp de două zile și a reușit să scape dezlegându-și lanțurile care îl legau de pat. Inițial, tatăl și fiul au avut o ceartă în urma căreia băiatul a plecat de acasă. Abia întors, tatăl său a hotărât să îl pedepsească și l-a legat cu lanțuri de pat lăsându-l fără apă și fără mâncare timp de două zile. Profitând de lipsa tatălui, băiatul a reușit să se dezlege și să ceară ajutor la vecini.

În urma cercetărilor, carabinierii l-au arestat pe bărbatul român și l-au trimis în judecată pentru sechestru de persoană și violență domestică.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!