Român întors din Spania pentru a face un parastas, ucis de un bolovan căzut de pe un versant

Un român din Spania, întors pentru câteva zile în România cu scopul de a organiza un parastas pentru soacra sa, a murit ucis de o piatră căzută de pe un versant în timp ce se deplasa cu mașina pe Defileul Jiului.

Potrivit Știrile Pro TV, bărbatul se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca și, în mașină cu el, se mai aflau patru persoane: soția sa, sora acesteia și cumnatul victime (soțul surorii soției sale).

Aceștia din urmă au scăpat nevătămați, piatra căzând pe volan și provocând răni fatale șoferului.

„Eram în mers cu mașina și a căzut un pietroi de pe versant direct pe cumnat. În plin (…) Pe partea lui, chiar aici a venit, i-a rupt și volanul și i l-a dat în gât”, a povestit cumnatul bărbatului pentru Pro TV.

Mașina peste care a căzut piatra. Foto: video Știrile Pro TV.

Din cele relatate și de ziarul Adevărul reiese că cei doi soți s-au întors în țară, din Spania, în urmă cu câteva zile pentru a organiza parastasul după moartea soacrei bărbatului ucis de bolovan.

Soția victimei trece printr-o dramă cumplită, deoarece este la a treia pierdere suferită în acest an în familia sa.

„A murit tatăl meu, în februarie. La jumătatea lui februarie, pe 27 februarie a murit fratele meu în Spania, de 54 de ani și acum bărbatul”, a spus femeia într-un reportaj Pro TV.

Soția bărbatului ucis de bolovan. Foto: Video Știrile Pro TV.

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au declarat că piatra s-a desprins de la o înălțime mare din mai multe posibile cauze: vânt, apă sau un animal sălbatic care ar fi mișcat-o.

„Ca urmare a tragicului eveniment de astăzi de pe DN66 (Defileul Jiului), am cerut, din nou, tuturor directorilor regionali din cadrul CNAIR să realizeze verificări şi intervenţii suplimentare pe drumurile care tranzitează zone montane! Intervenim, monitorizăm permanent şi facem tot ce este posibil să protejăm participanţii la traficul rutier de pietre şi copaci care pot cădea de pe versanţi”, a declarat șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Mașina lovită de piatră. Foto: Video Știrile Pro TV.

Versanții din acea zonă nu sunt protejați de plase de protecție, iar compania de drumuri susține că nu poate monta astfel de sisteme de siguranță din cauză că ar putea provoca probleme pentru trafic când plouă, fiindcă s-ar inunda șoseaua.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz, au transmis de la IJP Gorj.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu și Serviciului Rutier, care au stabilit faptul că un bărbat de 56 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Defileul-Jiului, din direcția Petroșani-Târgu-Jiu, un fragment din stâncă a lovit parbrizul mașinii. În urma loviturii, conducătorul auto a decedat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

DISTRIBUIE
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol