Un român întors din Italia l-a găsit pe amantul soției dormind pe W.C. cu un cuțit lângă el

Un român plecat la muncă în Italia de mulți ani și care se întoarce în țară doar o dată pe an pentru a-și vedea familia, a avut surpriza de a-l găsi pe amantul soției sale dormind pe W.C.-ul din curtea casei.

Amantul avea și un cuțit la el, pe care probabil ar fi intenționat să-l folosească pentru a-i face rău soțului, dacă nu ar fi fost trezit din somn chiar de polițiști.

Cazul este relatat de Ziarul Evenimentul, iar protagoniști sunt doi bărbați și o femeie dintr-un sat din județul Iași.

Doru Andrei H., numele soțului, muncea în Italia încă din anul 2009, iar soția sa, Iasmina, îl vedea numai o dată pe an. Simțindu-se singură, femeia ar fi început astfel o relație amoroasă cu un consătean, Neculai C., care are diferite antecedente penale și a stat zece ani la închisoare pentru tâlhării și violuri.

Amantul Iasminei a decis la începutul acestui an să-l provoace pe soțul acesteia și l-a sunat pentru a se lăuda cu faptul că are o relație cu aceasta.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Astfel, Neculai i-a descris lui Doru atât interiorul locuinței, cât și corpul soției sale, inclusiv bijuteriile și tatuajele pe care aceasta le are.

Doru a sunat-o apoi pe Iasmina și a luat-o la întrebări cu privire la presupusa relație pe care aceasta o avea cu Neculai, dar femeia a negat întreaga poveste și l-a rugat pe soțul ei să se întoarcă în țară pentru a clarifica situația.

Doru a acceptat și s-a urcat într-un autocar. În timp ce se afla pe drum însă, Neculai l-a sunat din nou și l-a întrebat dacă va continua căsnicia cu Iasmina, fiindcă ar vrea să o ia el de nevastă, în caz contrar.

Soțul Iasminei n-a stat prea mult la discuții, i-a spus amantului că s-a împăcat cu aceasta și că trebuie să-i lase familia în pace.

Odată ajuns acasă, Doru și Iasmina au avut o discuție lungă și au clarificat lucrurile, apoi au decis să iasă la cină într-un restaurant din Iași pentru a sărbători împăcarea.

Potrivit sursei citate, era data de 3 februarie 2022 când cei doi soți au ieșit la cină, iar când s-au întors acasă, au găsit poarta de la intrare în curte deschisă și ușa de la intrare în casă întredeschisă.

Când a intrat în locuință, Doru a găsit un muc de țigară pe plită, înțelegând atunci că cineva a intrat în casa lor. Primul lucru pe care l-a făcut apoi, a fost să meargă la dulapul în care avea un plic cu bani și să verifice dacă mai este acolo.

Din fericire, banii nu dispăruseră, așa că s-a liniștit și a decis să meargă la W.C.-ul din fundul curții pentru a-și face nevoile fiziologice, dar odată ajuns acolo, a avut parte de un șoc.

Pe W.C. l-a găsit pe Neculai, dormind dus. Acesta ședea în genunchi, cu capul pe gura W.C.-ului,  sforăia, iar lângă el avea un cuțit care se afla într-o teacă.

Doru nu a scos un cuvânt măcar, ci a sunat imediat la 112 și a solicitat un echipaj de poliție la fața locului. Polițiștii interveniți la locuința celor doi soți l-au trezit pe Neculai și l-au încătușat imediat, acesta fiind acuzat de amenințare și violare de domiciliu.

Presupusul amant a recunoscut imediat comiterea infracțiunilor și a cerut aplicarea procedurii simplificate, cu speranța că va scăpa de închisoare și va primi o pedeapsă cu suspendare. Fiind recidivist însă, judecătorii l-au condamnat la 1 an și 6 luni de detenție.

Neculai C. a atacat sentința între timp la Curtea de Apel Iași, susținând că nu a agresat pe nimeni și nu a furat nimic, dar magistrații ieșeni nu s-au lăsat impresionați și au dat sentința definitivă, în cursul zilei de 5 septembrie 2022, prin care au confirmat pedeapsa și au respins apelul.

Distribuie acest articol