Român întors din străinătate, mort după ce și-a dat foc și s-a aruncat de pe bloc

Tragedie la Negrești, în județul Vaslui, în dimineața de joi, 10 noiembrie 2022, unde un tânăr în vârstă de 27 de ani, care tocmai se întorsese din Germania, și-a dat foc și s-a aruncat de pe un bloc. La sosirea pompierilor trupul bărbatului ardea căzut la pământ.

S-a întâmplat în zorii zilei, în jur de ora 04:00. Conform Observator, băiatul se întorsese de curând din Germania și urma să plece din nou peste câteva zile. Din nefericire, se certase cu iubita sa, cu care avea o relație de 5 ani de zile și acest lucru l-a marcat profund.

El s-a urcat pe un bloc cu patru etaje, în zona unde lucrează fosta iubită, și-a dat foc, apoi s-a aruncat în gol. Când pompierii au ajuns la fața locului, trupul băiatului încă ardea.

„În această dimineață, pompierii militari din orașul Negrești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o persoană. Intervenția s-a desfășurat pe domeniul public, pe strada Unirii, în apropierea blocului E1. La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta pe corpul unui bărbat căzut la pământ și în stare de inconștiență.

Pompierii au lichidat incendiul, echipajul ambulanței SAJ Vaslui constatând că bărbatul nu prezintă semne vitale. Cercetările privind circumstanțele producerii acestui incendiu sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Blocul de pe care s-a aruncat tânărul de la Negrești

Trupul carbonizat al tânărului român a fost transportat la Serviciului Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, informează IPJ Vaslui.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Distribuie acest articol