Român mort în brațele soției sale în Italia. S-a prăbușit la pământ în timp ce aștepta trenul

O dimineață obișnuită s-a transformat într-un tragic coșmar pentru o familie de români din Italia în această zi de sâmbătă, 19 august 2023.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani și-a pierdut viața în brațele soției sale în timp ce se aflau în stația de tren a localității Portogruaro din provincia italiană Veneția, regiunea Veneto.

Potrivit ziarului Il Gazzettino, incidentul s-a produs în jurul orei 08:00 din această dimineață când bărbatul român aștepta trenul împreună cu familia sa pentru a se întoarce acasă.

Dintr-o dată, cel mai probabil din cauza temperaturilor ridicate, el a suferit un infarct și s-a prăbușit la pământ pe peronul de la linia 1 a stației de tren.

Membrii familiei, disperați, au alertat imediat agenții de la poliția feroviară care, la rândul lor, au sunat la 118 pentru a chema o ambulanță.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deși paramedicii au sosit rapid la fața locului, pentru conaționalul nostru nu s-a mai putut face nimic. Corpul neînsuflețit al acestuia a fost transportat apoi la morga din Portogruaro.

Această tragedie ne reamintește cât de periculos poate fi valul de căldură, în special pentru vârstnici sau pentru cei cu probleme de sănătate.

Este esențial ca oamenii să fie conștienți de riscuri și să ia măsurile necesare pentru a se proteja: să evite expunerea prelungită la soare, să se hidrateze constant și să poarte haine adecvate.

Distribuie acest articol