Român mort în Italia în timp ce traversa strada. Șoferul a fost trimis în judecată

Cetățeanul chinez care pe data de 17 noiembrie 2021, l-a lovit mortal cu mașina în Castelfidardo, provincia Ancona, pe românul Lucian Butnariuc, în vârstă de 40 de ani, originar din orașul Dorohoi, a fost trimis în judecată pentru omor stradal, informează Il Resto del Carlino.

Acuzația de omor stradal se aplică în Italia numai persoanelor care provoacă un accident rutier mortal sau răniri grave în timp ce se află la volanul unui vehicul.

Evenimentul nefericit s-a produs pe Provinciale 3 Jesina, aproape de locuința lui Butnariuc, situată pe via Concole

Șoferul implicat în accident este un cetățean chinez în vârstă de 46 de ani, identificat ca W.D. Acesta conducea un SUV Fiat Freemont și, potrivit investigațiilor realizate de carabinierii din Castelfidardo, nu l-ar fi observat pe bărbatul român traversând strada.

Se pare că victima traversa de la stânga la dreapta în raport cu direcția de mers a vehiculului, când a fost lovită de colțul din față stânga și oglinda laterală a mașinii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Impactul a fost atât de puternic încât Lucian Butnariuc a fost proiectat la sol, lovindu-se puternic la cap. El a murit la puțin timp după producerea accidentului.

O autopsie ulterioară a confirmat că moartea sa a fost cauzată de politraumatismele grave suferite în urma coliziunii cu SUV-ul și a căderii pe asfalt.

Familia îndurerată a românului, inclusiv părinții, cei trei frați și sora sa, s-au adresat firmei de consultanță Studio3A, pentru a face dreptate. Între timp, aceștia au primit deja despăgubiri complete de la compania de asigurări a vehiculului implicat.

Procuratura a cerut trimiterea în judecată a șoferului chinez pentru omucidere stradală.

- Continuarea după publicitate -

Ancheta, coordonată de procurorul Marco Pucilli, a fost încheiată în ultimele luni. Audierea preliminară a șoferului, rezident în Loreto, este programată pentru data de 14 martie, sub supravegherea judecătorului Alberto Pallucchini.

@rotalianul