Român mort în Italia la 30 de ani. De o lună descoperise că era grav bolnav

Sorin Cristea, tânăr român în vârstă de 30 de ani, rezident la Avezzano (Abruzzo), a murit în seara de sâmbătă, 14 ianuarie, în urma unei boli grave, descoperită în urmă cu doar o lună și care nu i-a lăsat nicio șansă de supraviețuire.

Conaționalul nostru a fost internat la spitalul Gemelli din Roma și locuia de ani de zile la Avezzano, împreună cu fratele său Gabriel, cu care împărtășea o pasiune pentru fotbal, ambii fiind membri ai asociației sportive ASD Aielli 2015.

Sorin era mijlocaș, purta tricoul cu numărul 9 și era de doi ani în echipă. Vestea morții sale premature i-a întristat pe toți cei care l-au cunoscut, relatează Marsica Web.

Pe rețelele sociale sunt multe mesaje de condoleanțe și regrete.

Unul dintre cele mai emoționante este cel de adio publicat de clubul sportiv la care tânărul român activa:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Întregul club și Barracos transmit condoleanțe familiei Cristea pentru pierderea unui frate și a unui coechipier, Sorin. De neconceput să pleci la 30 de ani!”

Echipa celor de la Asd Aielli 2015 ar fi trebuit ca astăzi, duminică, 15 ianuarie, să joace derby-ul cupei cu FCD Cerchio 2016, dar meciul a fost amânat în semn de doliu pentru o dată ulterioară.

Distribuie acest articol