Român din Italia mort într-un incendiu, locuința sa a fost cuprinsă de flăcări

Dramaticul eveniment s-a petrecut în cursul nopții de joi spre vineri, 2 iulie 2021, în localitatea Caulonia din Reggio Calabria.

Potrivit publicației locale Corriere della Calabria, un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu care a cuprins o clădire cu două etaje situată în zona Focà din localitate.

Intervenția pompierilor a fost solicitată în jurul orei 01:20 din noaptea trecută și, deși au sosit la fața locului în scurt timp și au reușit să stingă flăcările înainte să ajungă la niște butelii de gaz, pentru bărbatul prezent în locuință nu au mai putut face nimic.

Din primele investigații reiese că incendiul pornise deja cu câteva ore înainte de a fi chemați pompierii, iar flăcările s-au extins astfel până au ajuns la dormitorul în care se afla bărbatul.

Conform celor relatate de sursele locale, victima este un cetățean român, dar nu s-au dat mai multe informații despre identitatea sa, autoritățile fiind obligate să anunțe mai întâi familia bărbatului înainte de a face publice detalii despre el.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Clădirea a fost declarată inutilizabilă în urma daunelor provocate de incendiu.

Distribuie acest articol