Român mort la numai 18 ani în Italia. S-a izbit cu mașina de un copac

Un tragic accident rutier a avut loc în apropierea orașului Mortara din provincia Pavia, în Lombardia, unde un tânăr român în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața.

daebabfe-75a0-4f11-ad2c-10e59f706d72-1694858600408
Mașina implicată în accident. Sursă foto: informatorevigevanese.it.

Incidentul s-a petrecut pe șoseaua statale 494, transmite ziarul italian Il Giorno, la periferia localității menționate mai sus, imediat după o stație de distribuție a benzinei, în jurul orei 02:20 din noapte.

Tânărul, Sorin David Uivari, care locuia în Mortara, se îndrepta spre casă cu mașina sa, un Fiat Croma, când, din motive încă necunoscute și în curs de investigare de către poliția rutieră, a pierdut controlul vehiculului.

Incidente_mortale_494_160923
Mașina în care se afla tânărul român. Sursă foto: informatorelomellino.it.

Mașina a ieșit de pe carosabil pe partea dreaptă a drumului, lovind inițial un parapet, apoi s-a lovit violent de un copac.

Din nefericire, impactul a fost atât de puternic încât vehiculul s-a zdrobit, lăsându-l fără nicio șansă de supraviețuire pe Sorin.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Se pare că tânărul se afla singur în mașină la momentul accidentului. Ancheta va trebui să determine exact cum s-a produs incidentul, mai ales că pe asfalt nu au fost observate urme de frânare bruscă.

După accident, trupul neînsuflețit al tânărului a fost dus la morga spitalului, la dispoziția autorităților judiciare.

Distribuie acest articol