Muzician român de stradă, ucis de cancer la Milano. Italienii plantează un tei în amintirea sa

Începând de sâmbătă, 7 aprilie, în parcul din Via San Faustino, Milano, există un tei plantat în amintirea lui Emilian, muzician de stradă român, care a murit pe 5 iulie 2017. Arborele a fost plantat de locuitorii cartierului, în special de părinții elevilor școlii elementare din Viale Romagna.

„Îl întâlneam pe Emilian când însoțeam copiii noștri la școală” – spune Michele Mondolfo -. „timp de 12 ani, l-am găsit mereu la ‘locul său de muncă’, vinerea îndeosebi, când era piață în cartier. Cânta la acordeon, era foarte amabil și zâmbea tuturor, așa ne-a câștigat simpatia.”

Emigrat din motive economice din România rurală, Emilian trăia într-o baracă și se întreținea făcând ceea ce învățase în tinerețe: să cânte! Așa cum făcuse încă de când era doar un copilandru, pe vremea lui Ceaușescu, atunci când suna din acordeon prin restaurante. „În octombrie 2016” – spune Stefano Perrone, un alt italian care îl cunoscuse pe românul nostru – „a început să ceară ajutor pentru că era îngrijorat pentru sănătatea sa”. Erau simptomele unei tumori care l-a răpus 9 luni mai târziu. Perrone este medic și a dat zvon în cartier că Emilian este bolnav și are nevoie de ajutor. Toți cei care se bucuraseră de surâsul cald al românului de-a lungul anilor, nu au rămas nepăsători. „S-a auzit în cartier despre boala gravă de care suferea și s-a format o adevărată rețea de solidaritate pentru el”, spune Stefano Perrone.

Emilian, ajutat de prietenii italieni, a reușit să facă toate analizele și examenele medicale și începuse chimioterapia cu un domn care în fiecare dimineață îl însoțea la spital. Dar situația lui era gravă și la un moment dat s-au depus eforturi pentru a nu-l lăsa să moară pe stradă. Odată cu agravarea tumorii au existat mai multe centre care l-au găzduit, până la azilul unde românul și-a dat sufletul. Nu în lux, dar cu demnitate, scrie Avvenire.

Semn că pentru ei bărbatul cu acordeonul de la colțul străzii era mai mult decât un român sărman, italienii au decis să îl aibă mereu alături. Sub forma unui arbore răcoros și plăcut mirositor: un tei, care să-i poarte numele!

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol