Copiii unei românce care lucra în Italia nu au primit timp de 4 ani alocație. Tatăl a dat în judecată autoritățile din România

Un bărbat originar din orașul Hârlău, din județul Iași, a dat în judecată autoritățile române deoarece nu a primit alocația pentru copiii săi pe motiv că mama, care lucra în Italia, ar fi beneficiat de alocație de la statul italian. Tatăl susține că nu a primit alocație nici de la autoritățile române, nici de la cele din Italia în perioada respectivă și le cere acum judecătorilor să îi oblige pe reprezentanții Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) să îi plătească retroactiv alocația cuvenită copiilor săi.

Conform publicației BZI, procesul dintre Gheorghiță Aștefănesei și ANPIS a început la data de 18 decembrie 2020. El cere să le fie plătite celor doi copii sumele restante, în valoare de 6.552 de lei, pe care nu le-au primit timp de 4 ani pe motiv că mama lor, care a fost plecată la muncă în Italia, ar fi obținut de acolo indemnizația pentru creșterea copiilor săi.

Din iunie 2010 și până în iunie 2014 a fost sistată plata alocației de stat pentru minorii menționați, justificat de faptul că, în acea perioadă, ar fi beneficiat de alocație din Italia. Pe 5 noiembrie 2015, am depus la pârâtă o cerere pentru reluarea plății alocației ca urmare a încetării muncii mamei minorilor în Italia. Pe 12 septembrie 2016, am depus la pârâtă o altă cerere, dar nu am primit niciun răspuns. Ca urmare a faptului că, în iulie 2017, am mers la Primăria Orașului Hârlău, unde am făcut o cerere pentru primirea alocației, din luna august 2017 primesc alocația minorilor, dar, deși mi s-a promis că o voi primi și retroactiv, nu am primit niciun răspuns”, a precizat Gheorghiță Aștefănesei în fața instanței.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială au cerut magistraților să dispună respingerea acțiunii formulată de ieșean, ca fiind neîntemeiată. Ei au susținut că tatăl a greșit când s-a adresat direct instanței și că ar fi încălcat procedurile, trebuind de fapt să li se adreseze lor mai întâi.

„Reclamantul a solicitat un drept care nu a fost confirmat sau infirmat de instituțiile competente din statul membru. În acord cu Regulamentul nr. 883/2004, beneficiile restante nu pot fi acordate familiilor care nu domiciliază în România, fără o dovadă emisă de către instituția în care unul dintre părinți a realizat venituri / țara în care s-a născut copilul, respectiv formularul E411. Prin cererile înregistrate pe 12 septembrie 2016 și 19 iulie 2017, reclamantul a solicitat transmiterea formularului E411 în Italia, pentru a li se oferi informații legate de prestațiile sociale și data de încetare a acestora. Începând cu luna august, s-a început plata alocației de stat pentru minori”, a fost răspunsul celor de la ANPIS.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Judecătorii ieșeni au decis să-și decline competența de soluționare a procesului și în prezent dosarul a fost suspendat până ce se va stabili cine trebuie să judece cauza.

Atenție! Dacă lucraţi legal sau dacă primiţi indemnizaţie de şomaj în Italia şi vă încadraţi în limitele de venit stabilite anual, aveţi dreptul la alocaţie pentru nucleul familial pentru dvs. şi pentru membrii dvs. de familie, indiferent dacă aceştia locuiesc în Italia sau în România. Nu puteţi primi simultan, aceleaşi drepturi, din Italia şi din România. INPS poartă corespondenţă cu Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială competentă teritorial din România, prin formulare europene (E401, E411).