Un român se proclamă liderul celor din diaspora: „Vreau să fiu vocea românilor de pretutindeni”

„Conducerea de la Bucureşti ar trebui să se pensioneze. Habar nu are ce e în lume” afirmă Emanuel Cioacă, bărbatul care se proclamă liderul românilor din diaspora. Emanuel are 40 de ani, este originar din Teleorman iar în prezent trăiește la Londra, unde a înființat recent Federaţiei Românilor de Pretutindeni.

Federaţia, vocea românilor din diaspora

Prin Federaţia a cărui președinte este – un ONG cu personalitate juridică înfiinţat pe 25 aprilie, la Bruxelles – vrea să-i ajute cu lucruri concrete pe semenii din diaspora. Cu informaţii despre obţinerea permisului de şedere, numărul pentru taxe salariale, cursuri de limbă, calificări în diferite domenii, înscrierea la medicul de familie. „Vreau să fiu vocea lor”, afirmă acesta.

Are planuri mari. Şi-a propus ca Federaţia să aibă reprezentanţi în fiecare ţară unde trăiesc români, dar şi în aproape toate judeţele din România. Din asociaţia în fruntea căreia se află fac deja parte câteva asociaţii ale românilor din Austria, Franta, Belgia, Anglia, Norvegia, Spania, Italia, Germania şi Republica Moldova. „Iar numărul lor este în continuă creştere”, adaugă acesta. Urmăreşte extinderea Federaţiei prin înscrierea de noi membri şi alăturarea de noi asociaţii din Europa şi de pe continente, unde trăiesc români, „astfel încât să putem promova interesele românilor de pretutindeni”.

Întrebat cum vor afla românii din diaspora de existenţa noii structuri, Emanuel Cioacă spune că vestea se va răspândi prin viu grai, dar mai ales prin social media marketing. „Preconizăm înfiinţarea mai multor departamente, printre care şi un departament juridic, în cadrul federaţiei, care să ofere consultanţă juridică românilor în orice litigii”, e unul din gândurile mărturisite de preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni pentru Adevărul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deşi Federaţia nu are nici o lună de la înfiinţare, mai multe partide politice din România i-au dat deja târcoale

Emanuel Cioacă mărturiseşte că a fost deja curtat de mai multe partide politice din România pentru eventuale alianţe: „Nu vreau să dau nume pentru că nu mă interesează. Mai multe partide politice ne dau târcoale ca să ne atragă către ei”, afirmă preşedintele Federaţiei. Le-a transmis că nu e interesat să se afişeze cu niciun partid politic din România. În schimb, acesta a spus că federaţia va fi deschisă colaborării cu asociaţii, fundaţii, partide politice din afara ţării, mai puţin cele din România. De ce? „Pentru că nu avem cu cine să colaborăm”, susţine Cioacă.

Întrebat dacă şi-ar schimba părerea odată cu apariţia vreunui nou partid politic în România, liderul românilor din diaspora spune: „Cred că la momentul potrivit, dacă vom observa că, într-adevăr, este un partid de calitate, e posibil să-l susţinem”. Acesta mai adaugă că nu există intenţia transformării Federaţiei în partid politic. „Cea mai mare provocare este să pot să induc românilor aflaţi în afara graniţelor ţării ideea de unitate”, încheie liderul Federaţiei Românilor de Pretutindeni.

Cine este Emanuel Cioacă

Avea 23 de ani când a plecat din Alexandria, judeţul Teleorman. Românul deținea un atelier de tâmplărie din care trăia bine, dar, ambiţios din fire, îşi dorea şi mai bine. În Spania a creat o firmă de construcţii. După 10 ani a plecat la Oslo, unde a pus bazele unei alte firme, tot în construcţii. Acolo a decis să se implice şi comunitatea românilor. A fost ales preşedintele Asociaţiei Românilor din Norvegia, calitate în care a redactat o scrisoare către Parlamentul norvegian prin care solicita rezolvarea cât mai urgentă a cazului Bodnariu. De doi ani locuieşte în Londra şi se implică în comunitatea română de acolo.

Distribuie acest articol