Româncă amendată în Italia cu 400 de euro pentru că nu purta mască: „Virusul nu există, masca nu ajută la nimic”

O femeie în vârstă de 41 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a primit luni, 19 octombrie, la Milano o amendă de 400 de euro pentru că era la piață, într-un loc aglomerat, fără masca de protecție utilă pentru a preveni răspândirea coronavirusului.„Virusul nu există, e doar o banală gripă, n-am purtat niciodată mască”, le-ar fi spus femeia polițiștilor.

Numărul cazurilor de coronavirus este din nou în continuă creștere în toată Italia, iar Lombardia continuă să fie cea mai afectată regiune. Masca este obligatorie în aer liber, în locurile aglomerate și acolo unde nu este posibil să fie păstrată distanța socială. Regulă care nu a fost respectată de femeia care se plimba printre tarabe, în piața din Via De Predi, fără masca obligatorie în acest caz.

Polițiștii au oprit-o și i-au cerut în mod politicos să își pună masca, dar au avut surpriza unui răspuns neașteptat și descoperind că femeia nu avea masca cu ea: „Virusul nu există, covid-ul e doar o simplă gripă. Nu am purtat niciodată mască, nu ajută la nimic, ba chiar e dăunătoare”, le-ar fi spus femeia.

În momentul în care agenții Poliției Locale au început să scrie procesul verbal prin care femeii i se aplica sancțiunea în valoare de 400 de euro, aceasta a reacționat în mod violent. Drept urmare, pe lângă amenda primită, a fost denunțată pentru opunerea de rezistență față de organul de control.