Româncă cu inimă mare din Italia, va găzdui timp de trei luni o familie cu trei copii afectată de inundații

Dorina Drăgan, o româncă stabilită în Italia din 2021, este aplaudată de presa locală după ce a oferit cazare gratuită unei familii sinistrate pentru o perioadă de trei luni la hotelul restaurant „Terre dei Malatesta” din localitatea Longiano, provincia Forlì-Cesena din Emilia-Romagna.

famiglia-ospitata-a-longiano-la-nostra-casa-e-inagibile-abbiamo-perso-tutto
Naoufal Berahal (stângă), Dorina Drăgna (mijloc) și Dorra Bouzaiene (dreapta). Sursă foto: ilrestodelcarlino.it.

Naoufal Berahal, un tată originar din Maroc, împreună cu soția sa Dorra Bouzaiene, de origine tunisiană, și cei trei copii ai lor – Lina de 9 ani, Ridha de 7 ani și Mohamed Ali, de numai 8 luni – au fost nevoiți să își abandoneze locuința din Borgo Tossignano, în provincia Bologna, din cauza pagubelor provocate de o alunecare de teren în timpul inundațiilor din 2023.

Locuința lor, situată la cinci kilometri de centrul localității, a fost declarată inagibilă de autorități în urma acestor eveneninte catastrofice, relatează Il Resto del Carlino.

„Am fost obligați să plecăm din casă, deoarece străzile erau impracticabile și locuința noastră a fost considerată nesigură. Nu ne vom putea întoarce niciodată acolo”, a declarat Naoufal Berahal pentru sursa citată.

Familia a fost evacuată sub supravegherea pompierilor, reușind să ia doar strictul necesar pentru copii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În primele zile, cei doi părinți și copiii lor au stat într-un hotel plătit de autoritățile locale, iar ulterior au fost nevoiți să plătească din propriile resurse pentru următoarele două nopți.

Situația lor dificilă a găsit însă o soluție temporară datorită solidarității comunității din Longiano, unde au fost primiți cu brațele deschise.

Cooperativa „Terre dei Malatesta”, condusă de Dorina Drăgan, le-a oferit cazare gratuită pentru trei luni la hotelul cu același nume, situat pe via Decio Raggi 4 din Longiano.

„Am ajuns aici după ce o prietenă de-a noastră din România a găsit pe rețelele de socializare anunțul că hotelul din Longiano oferea cazare. Am contactat-o imediat pe doamna Drăgan, iar când a aflat că avem trei copii, ne-a primit fără ezitare”, a adăugat Berahal.

Problemele financiare ale familiei sunt accentuate de faptul că Naoufal, care lucra în agricultură, și-a pierdut locul de muncă după ce a fost nevoit să se mute în Longiano, iar soția sa nu lucrează și nici permis de conducere nu are, ceea ce face dificilă deplasarea copiilor la școală.

„Din fericire, doamna Drăgan s-a asigurat că copiii noștri pot merge la școală în Longiano. Unul este în clasa a doua, iar celălalt în clasa a patra”, a spus Naoufal.

Aceasta este a doua inundație prin care trece familia Berahal în mai puțin de un an și jumătate.

„Anul trecut, din cauza unei alte alunecări de teren, am fost nevoiți să stăm o săptămână într-un hotel, apoi două luni la prieteni în Fontanelice, până când casa noastră a fost reparată.

Dar acum este mult mai grav, casa este complet inagibilă și sperăm să găsim o soluție permanentă”, a mai explicat Berahal pentru ziarul italian.

Privind spre viitor, familia își dorește să găsească o casă sigură și să revină la o viață normală.

„Suntem recunoscători cooperativei ‘Terre dei Malatesta’ pentru generozitatea lor. Sper să găsesc un loc de muncă aici în zonă, în timp ce suntem găzduiți în Longiano, dar plănuiesc să revin la muncă în Imola dacă vom reuși să ne stabilim definitiv”, a concluzionat tatăl celor trei copii.

Situația familiei este încă incertă, dar sprijinul primit din partea comunității locale le oferă un strop de speranță în aceste momente dificile.

Între timp, Dorina Drăgan a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat, într-o postare publicată pe Facebook, și a invitat și alte firme să ajute cum pot această familie.

„Noi am făcut tot ce am putut face. Dacă mai sunt și alte companii care pot oferi un loc de muncă tânărului tată, viața acestei tinere familii va fi un pic mai puțin dificilă.

Mulțumiri infinite tuturor celor care au distribuit anunțul nostru și, într-un fel sau altul, și-au adus contribuția pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași dintre noi în aceste momente.

Un MULȚUMESC SPECIAL pentru carabinierii din Longiano, Primăria Longiano, Biroul de Turism Longiano, Biroul de Asistență Socială, Școala Elementară Longiano, Consilierii Locali: Lorenzo Spada și Matteo Venturi, Jurnalistul de la Resto del Carlino – Dr. Ermanno Pasolini, Jurnalistul Dr. Giorgio Magnani, Excelența Sa Consulul Român Edmond Neagoe de la Consulatul Român din Bologna, care ne-a sprijinit mereu.

Mulțumesc din nou întregului personal al cooperativei Terre-dei-Malatesta: Monica Drăgan Epa Epa, Maurizio Bortolotti, Mirela Maria Trotea, Bitty Thiam, Maria Grazia Sansone, Esther John, care i-au primit cu toată inima pe oaspeții noștri.

Dacă am uitat să mulțumesc cuiva care ne-a ajutat în această situație, îmi cer scuze și… VĂ ROG, FACEȚI-VĂ CUNOSCUȚI, BINELE TREBUIE SĂ SE FACĂ AUZIT CU VOCE TARE!!!

Mulțumesc din inimă!!! Dorina”