Rianna Olariu, o tânără de 17 ani care locuiește în Anglia, a câștigat titlul de Miss Pageant Queen UK 2024, devenind oficial una dintre cele mai frumoase adolescente din Marea Britanie, informează Anunțul UK.
În ciuda faptului că s-a născut în Anglia și deține pașaport britanic, Rianna a ales să defileze pe scena concursului cu drapelul României, țara de origine a părinților săi.
Mama sa este din Timișoara, iar tatăl din Onești, familia mutându-se în Marea Britanie în urmă cu 20 de ani.
Rianna, care lucrează part-time ca asistent de farmacie și studiază criminologia, s-a înscris la începutul acestui an în competiția de frumusețe după ce câștigase deja titlul de Miss Teen Beauty 2023/2024, oferit de Viz Art Academy, o cunoscută academie de make-up artiști.
În luna ianuarie, ea a fost desemnată Miss Pageant Essex, titlu care i-a asigurat calificarea în finala națională a concursului Miss Pageant Queen UK 2024, pe care l-a câștigat sâmbăta trecută.
„Sunt o persoană foarte ambițioasă. Cred cu tărie că nicio mare realizare nu se obține ușor, dar sunt convinsă că totul este realizabil cu ajutorul lui Dumnezeu”, a declarat Rianna pentru publicația Anunțul UK.
Pe lângă studiile sale de la o școală Sixth-form, unde urmează cursuri de business, sociologie și criminologie, adolescenta și-a făcut deja un nume în lumea modei, defilând pe podiumuri de renume și colaborând cu diverși designeri.
Unul dintre cele mai speciale momente din cariera sa de până acum a fost prezentarea colecției “All Things Bright and Beautiful”, semnată de creatoarea de modă Ella Barker, în cadrul căreia Rianna a avut privilegiul de a fi “mireasa” colecției.
La doar 17 ani, ea a apărut deja în mai multe reviste de modă și continuă să fie activă în cadrul comunității românești din Londra.
Primul său contact cu această comunitate a avut loc la evenimentul Atipic Beauty, organizat de Magda Coman, unde a defilat alături de personalități precum Cătălin Botezatu și Cosmina Păsărin.
Prin succesul său la Miss Pageant Queen UK 2024, Rianna Olariu demonstrează că ambiția și perseverența pot deschide uși în multiple domenii, de la frumusețe și modă, până la educație și carieră.