Taranto: îngrijitoare română de 32 de ani găsită moartă în pat de concubinul său

- Conținut sponsorizat -
Anunțul decesului publicat de concubinul conaționalei noastre, Steafano, și rudele sale.

O tânără română de numai 32 de ani, originară din Timișoara dar rezidentă în localitatea Taranto din Puglia, a fost găsită moartă în dimineața zilei de sâmbătă, 25 noiembrie 2017, în patul său, de către concubinul acesteia, un bărbat italian, cu care avea o relație de circa 5 ani.

Tânăra se numea Anca Elena Morar și se afla în Italia de mulți ani, inițial alături de ea fiind și mama sa care acum 8 ani ani a murit de cancer, așa cum ne povestește o persoană care o cunoștea pe Anca și care totodată ne relatează că tânăra decedată nu ar mai avea pe nimeni din familie, nici în România și nici în Italia.

Anca Elena Morar, 32 de ani. Sursa foto: Facebook/profilul public

Potrivit aceleiași persoane care ne-a contactat telefonic pentru a ne semnala cazul, Anca lucra ca badantă la o familie din Taranto și ieșise de la muncă în seara zilei de vineri iar în dimineața zilei de sâmbătă, tânăra a fost găsită moartă în pat de către Stefano, concubinul său.

Aceeași persoană ne povestește că Stefano ar fi chemat ambulanța dar odată ajunsă la fața locului, personalul medical nu a putut face nimic altceva decât să constate decesul. Ulterior, concubinul femeii decedate a anunțat atât angajatorul acesteia, cât și prietenele sale, despre tragedia care a avut loc, spunând că Anca Elena Morar ar fi murit în somn, în urma unui infarct.

Persoana care a contactat redacția noastră s-a arătat îngrijorată, însă, de modul în care au decurs lucrurile după decesul femeii, declarând că nu știe să fi fost sesizate autoritățile italiene sau române despre acest deces iar înmormântarea ar urma să aibă loc chiar mâine după-masă, 27 noiembrie 2017, la ora 16.00, așa cum se poate vedea și în imaginea de la începutul articolului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În plus, conform celor declarate de persoana care ne-a contactat, cine a văzut trupul neînsuflețit al Ancăi Elena Morar spune că nu prezintă semne că ar fi suferit un infarct, deoarece corpul persoanelor care suferă un infarct de obicei se învinețește și se umflă, iar în acest caz aceste semne nu erau vizibile, ceea ce ridică unele semne de întrebare.

Date fiind aceste detalii furnizate de sursa noastră, echipa noastră a contactat prin telefon Consulatul Român de la Bari, la numărul pentru urgențe, cu scopul de a semnala acest caz, iar angajatul consular ne-a declarat următoarele:

„N-am primit nicio notificare din partea autorităților italiene cu un asemena caz la Taranto. De obicei procedura, conform legislației italiene, este ca în momentul în care cineva este decedat pe teritoriul Italiei și este cetățean străin, în cazul în care autoritățile italiene nu au rude pe care să le notifice, atunci este notificat consulatul.”

În urma semnalării făcute de noi, funcționarul consular a intrat și el în contact cu persoana care ne-a semnalat inițial cazul și a declarat că urmează să contacteze autoritățile italiene din Taranto pentru a face o solicitare oficială la prefectura și carabinierii din localitate, în vederea obținerii mai multor informații despre decesul tinerei noastre conaționale.

Vom reveni cu mai multe amănunte în zilele următoare.

- Mai multe după publicitate -