De luni de zile este nevoită să doarmă pe stradă la Rovigo după ce și-a pierdut locul de muncă și casa. Este povestea Danielei, o femeie de 45 de ani, de cetățenie română, care după încheierea unei relații cu un concetățean s-a trezit fără niciun ajutor și fără posibilitatea de a o lua de la capăt.
Povestea ei a fost publicată de La Voce di Rovigo:
„Sunt într-o situație foarte dificilă – a spus românca – și nimeni nu mă ajută să ies din ea. Sunt disperată, dorm de trei luni sub arcul delle Due Torri, în centrul orașului, pentru că nu mai am o casă în care să stau”.
Daniela a ajuns în Italia cu 20 de ani în urmă, dar la Rovigo s-a mutat abia anul trecut pentru a locui cu partenerul său. Între timp relația cu bărbatul s-a încheiat, iar ea a fost nevoită să părăsească casa în care locuiau cu chirie.
„După ce ne-am despărțit a trebuit să plec și acum mănânc la cantina Caritas și dorm pe stradă. Îmi este foarte teamă că mi se poate întâmpla ceva, că cineva mi-ar putea face rău, dorm cu un ochi deschis și cu unul închis, nu sunt niciodată cu adevărat liniștită. Pot să fac un duș numai o dată pe săptămână, mă simt umilită ca persoană și ca femeie.”
„Ani de zile am lucrat ca îngrijitoare, menajeră, în agricultură, la curățenie, am schimbat multe orașe după un loc de muncă, am lucrat la Rimini, Ferrara și altele. Sunt o persoană care a muncit mereu și care s-a adaptat situațiilor, dar acum nu mai am nimic și mi-e tare greu. Nu pot nici măcar să mă spăl, hainele îmi sunt toate murdare, n-am nici bani pentru vreun medicament, sunt disperată!”
Printre lacrimi, Daniela cere ajutor pentru că spune că nu se simte tratată ca o ființă umană. „Datorită cantinei de la Caritas am rezolvat problema mâncatului, dar în orice caz încă locuiesc pe stradă și nimeni nu pare să mă bage în seamă, deși sunt mulți care trec în fiecare zi pe lângă mine. Am cerut ajutor și la primărie, dar mă trimit dintr-un birou în altul fără să-mi dea răspunsuri concrete, nu găsesc o soluție la problema mea”.
Chiar și cei care o observă nu-i pot schimba condițiile de viață: „Uneori, în timpul nopții, trec mașinile carabinierilor și ale poliției, se opresc, mă întreabă dacă totul este în regulă și apoi îmi urează noapte bună și pleacă din nou. Oamenii mă văd, dar mă ignoră, e foarte urât”.
Daniela nu ține legătura cu fiul său: „Am un fiu de 28 de ani care din Spania s-a mutat aici, în Italia, dar nu ținem legătura. Sunt complet singură!”
Femeia își petrece așadar zilele pe stradă, pentru că nu știe unde să meargă sau cum să își folosească timpul. Ea face un apel pentru a-și găsi un loc de muncă:
„Cer doar ca cineva să-mi ofere încredere și posibilitatea de a lucra și, prin urmare, să-mi găsesc un acoperiș deasupra capului, să mă stabilesc undeva. Îmi doresc foarte mult să schimb această situație, vreau să văd lumina în întunericul care mă înconjoară acum.
M-am săturat să fiu trimisă de la un birou la altul, am nevoie să lucrez, să am un acoperiș deasupra capului, am nevoie de haine curate, dar mai presus de toate am nevoie de demnitatea mea ca persoană, așa nu se poată trăi. Nu este acceptabil. Sunt cu adevărat foarte tristă și dezamăgită”, a concluzionat ea.
Cine o poate ajuta pe Daniela este rugat să trimită un mesaj pe pagina Facebook a publicației La Voce di Rovigo.
