Badantă de origine română în Italia, mesaj pentru colegele sale: „Nu vă fie teamă, vaccinați-vă cu AstraZeneca!”

O româncă din Italia care lucrează ca îngrijitoare de bătrâni la Pesaro (Marche) dă un bun exemplu invitându-și colegele să se vaccineze împotriva virusului SARS-CoV-2: „Nu vă fie teamă, vaccinați-vă cu AstraZeneca!”, este îndemnul transmis de Maricica Bălan prin intermediul publicației Il Resto del Carlino.

Miercuri, 5 mai 2021, la centrul de vaccinare din cadrul Centrului Comercial Rossini Center (fost Ristò) aproximativ 400 de persoane s-au vaccinat anti-Covid. Printre ele se afla și românca Maricica Bălan, care de 16 ani lucrează în Italia ca „badantă”. Cu un zâmbet larg pe buze și de un calm surprinzător, Maricica a declarat pentru sursa citată: „Nu mi-e frică de nimic, pentru mine e bine și AstraZeneca, numai să mă vaccinez odată, pentru că vreau să mă duc acasă să-mi vizitez familia și pentru că trebuie să o protejez pe bătrâna doamnă pe care o asist.”

Maricica Balan. Foto: Il Resto del Carlino

De asemenea, femeia a transmis și un mesaj pentru colegele sale care sunt alături de bătrâni sau de persoane cu diverse patologii datorită activității pe care o desfășoară: „Nu vă fie teamă, vaccinați-vă cu Astra Zeneca!”

„În viață trebuie să ai curaj, nu frică – a mai adăugat Maricica – trebuie să ne vaccinăm cu toții. Când m-au sunat nici nu i-am întrebat ce vaccin este disponibil, ce mai contează? Important este să mă protejez pe mine și pe ceilalți.”

Distribuie acest articol