Româncă din Italia dispărută cu 10 ani în urmă după o ceartă cu concubinul. Nimeni nu mai știe nimic de ea

Românca Florentina Nițescu a dispărut pe 25 ianuarie 2013 la Albareto (Parma) după o ceartă cu partenerul ei, Paolo Devincenzi, femeia ar fi părăsit locuința după o ceartă cu concubinul său și nu s-a mai întors, lăsându-și în casă fetița de numai 2 anișori.

Povestea dispariției sale va fi transmisă din nou miercuri, 25 ianuarie 2023, de televiziunea italiană, în cadrul emisiunii „Chi l’ha visto?” de pe Rai 3, informează Fanpage.

Florentina Nițescu alături de concubinul ei Paolo Devincenzi

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu Florentina, dispărută în neant cu 10 ani în urmă. Apelurile familiei sale au rămas fără răspuns. Tânăra mămică, în vârstă atunci de 33 de ani, a ieșit din casă după ce s-a certat cu partenerul și nu s-a mai întors. Nimeni nu a mai văzut-o de atunci și nimeni nu mai știe nimic de ea.

Paolo Devincenzi, proprietarul unei societăți de pompe funebre, italianul cu care Florentina avea o fetiță de 2 ani, a fost multă vreme suspectat de ucidere voluntară și ascunderea unui cadavru. Toate acuzațiile împotriva lui au fost retrase în 2018 din lipsă de probe.

La momentul dispariției, declarația oferită de bărbat anchetatorilor nu ar fi fost credibilă. Devincenzi a spus că s-a certat cu mama fiicei sale după ce femeia primise un apel pe telefon și vorbise în limba română.

„Ea a ieșit – a declarat el – și nu s-a mai întors”. A dat-o dispărută abia pe data de 31 ianuarie, după 6 zile de când nu se mai știa nimic de ea. „Am crezut că se va întoarce”, s-ar fi justificat el mai târziu, în fața instanței.

În ianuarie 2013 bărbatul italian a cumpărat în jur de 753 de litri de combustibil, folosind 5 carduri deținute de o firmă unde lucra un prieten, pentru un cost de 1.253 de euro. Potrivit justiției, Devincenzi a achiziționat combustibilul în perioada 24 – 27 ianuarie 2013, perioada dispariției partenerei sale.

Cu privirea la utilizarea celor 753 de litri de combustibil anchetatorii nu au primit niciodată răspunsuri clare. Când în 2016 a fost cercetat pentru folosirea ilegală a acelor carduri, bărbatul s-a folosit de dreptul de a nu răspunde.

În luna mai 2018 toate acuzațiile împotriva lui Paolo Devincenzi au fost retrase din lipsa unui cadavru și a probelor care să indice vinovăția bărbatului. Corpul femeii românce nu a fost găsit, deși au fost organizate căutări intense la care au participat carabinieri, voluntari de la Protecția Civilă, salvamontiști și unități canine.

Azi, 25 ianuarie 2023, se împlinesc 10 ani de când Florentina Nițescu a fost văzută pentru ultima dată în viață. Dispariția sa rămâne un mister. Cazul va fi relatat din nou de emisiunea „Chi l’ha visto?” de pe Rai 3.

Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol