O româncă din Italia i-a oferit 4.000 de euro unui conațional pentru a-l ucide pe vecinul ei

Procurorul din Marsala (Sicilia) a cerut punerea sub acuzare a unei românce în vârstă de 35 de ani, Valentina Bălăucă, rezidentă la Strasatti, care ar fi cerut unui bărbat de aceeași naționalitate să-l omoare pe vecinul ei, în schimbul a 4.000 de euro. Pe data de 3 noiembrie 2022 românca va apărea în fața Curții de judecată, informează Tp24.

Povestea a ieșit la iveală după ce românul angajat de femeie a renunțat să ducă la îndeplinire propunerea pe care a primit-o: „Dacă îl ucizi pe G.B., împușcându-l, îți dau 4.000 de euro.” Bărbatul, însă, în loc să-l ucidă pe vecin a mers la acesta și i-a destăinuit planurile pe care Valentina Bălăucă le avea pentru el, apoi ambii s-au prezentat la carabinieri unde au depus o plângere împotriva femeii.

Cu toate acestea, în fața judecătorului de urmărire preliminară, Riccardo Alcamo, ea a încercat să se dezvinovățească, spunând că cei doi bărbați au inventat totul deoarece au motive de ură împotriva sa.

Românul angajat să-l omoare pe vecin a avut în trecut o relație romantică cu femeia și a declarat că, după ce a meditat câteva ore la propunerea pe care a primit-o, a decis să ia legătura cu vecinul vizat. Acesta din urmă a acceptat să se întâlnească cu el în fața unui supermarket, întâlnirea fiind astfel imortalizată și de camerele sistemului de supraveghere video.

Victima a crezut inițial că totul este o glumă, dar când românul i-a repetat, mai detaliat, ceea ce tocmai îi spusese la telefon, omul s-a speriat cu adevărat. Ambii au fost de acord să se prezinte a doua zi la carabinieri. Iar ceea ce au relatat carabinierilor a ajuns pe masa procurorului Marina Filingeri, care a coordonat ancheta.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Valentina Bălăucă nu și-a recunoscut fapta, ea s-a apărat spunând că cei doi bărbați s-au hotărât „să o ruineze”.

Distribuie acest articol