Româncă din Italia, înșelată de un conațional. „I-am împrumutat bani, apoi m-a blocat și a dispărut”

Pentru unii, prietenia este un balsam pentru suflet, un refugiu în care ne încredințăm secretele și ne înălțăm speranțele. Pentru alții, însă, este un câmp minat, unde încrederea și bunătatea pot fi exploatate fără scrupule.

Acesta este portretul unei prietenii contorsionate de înșelăciune și profit egoist, în povestea unei femei românce din Italia care a ales să-și păstreze anonimatul. Ea spune că a fost înșelată de un conațional care locuiește tot în Italia, căruia i-a împrumutat bani și care acum, în loc să îi restituie suma datorată, a rupt orice legătură cu ea.

„Nu sunt o persoană care oferă prietenia oricui, îmi trebuie timp mult și trebuie să fii cu adevărat o persoană specială pentru a te considera prieten. Dar în momentul când decid că suntem prieteni, ai toată încrederea mea și eu voi fi lângă tine oricând vei avea nevoie, chiar dacă nu ne auzim ani la rândul”, a mărturisit românca.

Însă, se pare că această încredere totală poate avea și un preț considerabil. Prietenul său, un conațional din Italia, pe care l-a ajutat împrumutându-i bani când era la nevoie, este „un om foarte deștept, inteligent, mare voluntar, foarte săritor atunci când e nevoie.”

Sub aripa ocrotitoare a prieteniei, bărbatul i-a împărtășit numeroasele sale necazuri, probleme de familie, probleme de sănătate, așa cum se face unui prieten de nădejde. „Îmi tot povestea că are probleme în familie, plus probleme ale lui de sănătate, (inclusiv ajunge într-o zi să își taie venele în mașină ). Am vrut să îl ajut să își salveze familia.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Această bunătate necondiționată s-a transformat însă într-un instrument prin care românul respectiv a început să profite de mila ei. „Inițial nu-mi cerea bani în mod direct, dar se victimiza foarte tare, iar eu empatizam cu el, îmi era milă, că doar eram prieteni.”

A fost o dată când a rămas fără țigări, o altă dată când a plecat de acasă și nu avea bani de mâncare, iar într-o zi voia să ofere familiei o zi de duminică plăcută, dar nu avea bani. „Ce fac? Ca între prieteni îi trimit ceva bănuți, că doar nu o să-mi las prietenul fără țigări sau mâncare”, povestește femeia.

Culmea a fost atunci când conaționalul său i-a cerut suma de 900 de euro, promițând că îi va înapoia imediat ce va primi o plată semnificativă pentru niște lucrări. „Ce faci? Nu te lași pe tine și îi trimiți acei bani, chiar dacă de data asta sunt mulți???” mărturisește ea, recunoscând cât de ingenuă a putut fi.

Deși i-a cerut de mai multe ori restituirea banilor, toate promisiunile lui s-au dovedit a fi minciuni. El chiar a încercat să o păcălească prezentându-i un bonific bancar fals, făcând uz de abilitățile sale tehnice, după cum bănuiește prietena sa.

Când aceasta i-a reproșat că este un mincinos, bărbatul și soția sa au blocat-o, punând capăt oricărei posibilități de comunicare directă. Acest comportament a confirmat bănuiala soțului femeii românce care intuise din start că era vorba despre un escroc.

„Ulterior am aflat că tipul a mai făcut același lucru și cu alte persoane, care tot la fel, nu au mai văzut banii de la el,” a adăugat românca. Înțelegând că a fost victima unei înșelătorii, a decis să nu rămână pasivă. „Așa că, dragilor, aveți mare grijă la cine dați bani!” este sfatul pe care vrea să-l transmită, cu intenția de a evita ca și alții să cadă în capcana prietenului ei neloial.

Cu ajutorul unui avocat și cu multă determinare, ea promite să se lupte pentru dreptate. Denunțurile la Carabinieri și la Poliția poștală pentru înșelătorie și fals sunt doar începutul. „Nu mă voi opri până nu îmi vei înapoia toți banii și îmi vei cere scuze public!”, este mesajul ei către bărbatul care nu i-a mai înapoiat banii datorați.

Aceasta este o poveste despre încredere trădată, despre cum bunătatea poate fi folosită împotriva noastră. Este un apel la prudență, la înțelegerea faptului că, în lumea complicată a relațiilor umane, nu toată lumea merită încrederea noastră necondiționată.

Distribuie acest articol