Româncă din Italia, moartă în urma unei boli fulgerătoare. „Dumnezeu să te ierte, suflet minunat!”

Comunitatea din Celano, provincia Aquila, regiunea Abruzzo, anunță cu mare regret moartea unei mame românce care s-a stins în urma unei boli grave. Ea ar fi decedat în urma unei pneumonii cu o evoluție fulgerătoare, informează Marsica Live.

La doar 39 de ani, Mihaela Bajan, originară din Piatra Neamț, dar rezidentă de mulți ani în Celano, și-a pierdut viața. Mihaela era căsătorită și avea o fiică adolescentă.

Conaționala noastră a murit în Spitalul San Salvatore din Aquila, în urma unei boli.

Tânăra mamă ar fi acuzat probleme respiratorii în urmă cu câteva zile, când se afla acasă, și din acest motiv a fost internată în spitalul din Aquila.

Starea ei s-ar fi înrăutățit fulgerător și după câteva zile a murit.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Familia femeii a depus o plângere la poliție, desemnând un avocat care să-i reprezinte.  Membrii familiei vor cere probabil o autopsie pentru a stabili dacă există vreo responsabilitate din partea medicilor.

700-20230630113252 (2)
Mihaela (Michela) Bajan. Sursa foto: profilul Facebook

Funeraliile vor avea loc sâmbătă, 1 iulie, la ora 18:00, în parohia Sacro Cuore din Celano.

Pierderea Mihaelei a lăsat un gol imens în inimile celor care au cunoscut-o și care acum îi aduc un ultim omagiu.

Comunitatea din Celano este profund șocată de pierderea acestei tinere românce, descrisă de toți drept dulce, bună, iubitoare.

Rețelele sociale s-au umplut de mesaje de condoleanțe din partea prietenilor ei, atât italieni cât și români.

La fotografia profilului Mihaelei Bajan cineva a scris: „Dumnezeu să te ierte, suflet minunat! Prea tânără ai părăsit această lume.”

Și pe pagina soțului ei, oamenii și-au exprimat regretul pentru pierderea prematură a femeii:

„Condoleanțe! Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar vouă să vă dea Dumnezeu putere să treceți peste această durere imensă!”

„Condoleanțe Gigi, Dumnezeu să o odihnească în pace! Nu îmi vine să cred așa ceva!”

„De necrezut! Sincer”

„Eu nu vreau să cred așa ceva! Iubita mea prietenă, să ai grijă de noi toți. Multă putere, Bajan Gigi!”

Distribuie acest articol