O româncă din Italia a născut în parcarea spitalului. Bebelușul a văzut pentru prima dată lumina zilei într-o mașină

O româncă a născut în dimineața de miercuri, 6 aprilie, în mașina cu care reușise să ajungă în parcarea spitalului din Città di Castello, provincia Perugia, din Umbria. Bebelușul nu a mai avut răbdare ca mămica să ajungă la secția de Obstetrică și a văzut pentru prima dată lumina zilei în autoturismul părinților săi.

Protagonista acestei întâmplări este o româncă în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în zona Lisciano Niccone, informează Perugia Today.

Femeia, în această dimineață, era în mașină împreună cu soțul său când a început să aibă dureri puternice. Inițial, nici prin cap nu i-a trecut însă că ar fi durerile care anunțau începutul travaliului. Cei doi, așadar, au decis să se întoarcă acasă, dar durerile fiind din ce în ce mai intense și-au schimbat decizia și s-au îndreptat spre spital.

Abia au ajuns în parcare, în jurul orei 11:15, s-a născut bebelușul, o fetiță frumoasă de 3,4 kilograme. Mama a fost asistată imediat de personalul Departamentului de Urgență și al Departamentului de Obstetrică și Pediatrie al Spitalului din Città di Castello.

Atât mama, care se află la a treia naștere, cât și nou-născuta se bucură de o sănătate excelentă, a transmis directorul Spitalului Alto Tevere, Silvio Pasqui, care „mulțumește întregului personal pentru promptitudinea intervenției și felicită familia de români pentru nașterea celui de-al treilea copil.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol