O româncă din Italia prepară și împarte gratis prăjituri: „Am decis să îndulcesc oamenilor aceste zile de izolare”

În vreme de pandemie, când durerea, tristețea, suferința, dar mai ales teama pune stăpânire pe mulți dintre noi, românii din Italia nu au uitat să fie oameni, să întindă o mână de ajutor celor care au nevoie, în aceste zile deosebit de dificile pentru noi toți. Elvira Filipescu trăiește de 17 ani la Ischia și împarte dulciuri și alte bunătăți făcute de ea, persoanelor vârstnice, prietenilor, vecinilor sau celor care nu pot ieși să meargă la cumpărături. Cornulețe, biscuiți, prăjiturele și chiar torturi frumos ornamentate îndulcesc celor din Ischia zilele de izolare pe care ei, și noi toți, trebuie să le respectăm în această perioadă. „Eu le prepar și soțul, care este taximetrist, le transportă la domiciliu persoanelor respective. Totul gratis, bineînțeles”, ne-a destăinuit conaționala noastră.

Elvira Filipescu este originară din Drobeta-Turnu-Severin și trăiește la Ischia din anul 2003. A lucrat ca bucătăreasă și are o adevărată pasiune pentru produsele de pasticerie. Atât de mare încât dacă ar fi să salveze pe cineva sau ceva din casă, pe lângă cei dragi, nu ar uita și de ustensilele care o ajută la prepararea dulciurilor: „În 2017 ne-a lovit un mare necaz, cutremurul din august, când s-au distrus o grămadă de clădiri printre care și blocul nostru… A trebuit să plecăm, să ne căutăm o altă locuință temporară. Imediat ce cutremurul s-a oprit și am putut ieși din case, mi-am luat fetița, mama, care era la mine în vacanță și robotul de bucătărie pe care îl folosesc la prepararea torturilor. N-aș fi putut pleca fără el!”, ne-a povestit Elvira care a ținut să precizeze: „Odată ce ne-am întors în casa noastră, reparată după cutremur, mă aștepta o mare surpriză, soțul meu îmi amenajase o încăpere cu tot necesarul unui mini-laborator de cofetărie.”

În luna februarie a acestui an o altă nenorocire a lovit Italia, tot mai mulți oameni s-au îmbolnăvit și cei din Ischia nu au făcut excepție. Elvira  a privit în jurul ei și a văzut deodată oameni triști, disperați, panicați. Nu a avut altă soluție decât să îi ajute în cel mai bun mod în care știe să o facă: cu dulciuri! „În februarie s-a declanșat criza coronavirus care ne-a blocat la un moment dat pe toți în case. Ce să fac altceva decât dulciuri? Noroc că aveam rezerve de făină, zahăr, frișcă” ne-a mărturisit Elvira. „Urmărind pe Facebook evenimentele din mica noastră comunitate, vânzătoarele disperate de lumea care exagera cu cumpărăturile, bătrânii care nu reușeau să meargă la cumpărături sau să-și vadă copiii, prietenii, cunoștințele cu familiile lor care-mi ziceau că le lipseau dulciurile mele, am decis să-i bucur pe toți și inclusiv pe mine.”

Românca s-a pus serios pe treabă și a început să scoată zi de zi din cuptor tot felul de bunătăți destinate comunității. Cu transportul lor s-a ocupat soțul ei, un bărbat italian care lucrează ca taximetrist: „Soțul meu este taximetrist și fiindu-i permisă deplasarea s-a ocupat cu transportul dulciurilor, evident cu măsurile de protecție necesare, mănuși, mască etc.”

Faptele celor doi au ajuns la urechile unui post de televiziune din România care a prezentat gestul lor de întrajutorare ca un exemplu bun de urmat. „După emisiunea ‘La Măruță’ am fost contactată de o persoană din Belgia care mi-a zis că ar vrea să mă ajute cu bani pentru a cumpăra cele necesare și să fac prăjituri pe care să le ofer. Există și lume bună și generoasă chiar și atunci când viața pare atât de cruntă”, ne-a spus Elvira.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Nu e nevoie să fii bogat ca să ajuți în astfel de vremuri, gesturile mici pot aduce foarte multă seninătate în viața unor oameni care poate nu au resursele nici materiale și nici morale să facă față acestei perioade: „Suntem o familie modestă, dar printre altele eu și soțul meu avem în comun dorința de a face bine și de a ajuta. El se ocupă cu cumpărăturile pentru câțiva dintre vecini.Totul este absolut gratuit, satisfacțiile ne vin din faptul că-i vedem mulțumiți. Mi-au mulțumit multe persoane și pe Facebook, și în privat, m-a impresionat mult o casieră care a scris o postare în care spunea că pe lângă persoanele exagerate care vin și de 5 ori pe zi în supermarket ca să cumpere câte ceva fără să se gândească și la siguranța lor, mai sunt și persoane ca mine care reușesc să le însenineze și să le îndulcească ziua.”

Elvira Filipescu, alături de fetița ei, au dedicat un tort cu însemnele Italiei și României medicilor care în aceste zile luptă în spitale să salveze viața oamenilor infectați cu coronavirus. În video de mai jos, pe lângă imaginile cu delicioasele dulciuri preparate de ea o puteți vedea pe Elvira și fetița ei în timp ce transmit un frumos mesaj medicilor:

„Stând în casă împreună cu copiii noștri, putem face lucruri deosebit de frumoase, cum este acest tort pe care eu îl dedic tuturor medicilor pe care îi putem numi îngerii noștri păzitori. (…) Fiind româncă, în această perioadă nu pot să nu mă gândesc și la țara mea, la compatrioții mei. Toți împreună, vom învinge și totul va fi bine!”, ne asigură Elvira, iar fetița ei, născută și crescută în peninsulă adaugă: „I love Italy! I love Romania!

Distribuie acest articol