Româncă din Italia rănită într-o explozie în duminica Paștelui catolic. „Mi-a căzut tavanul în cap”

O explozie care a avut loc la Trieste, regiunea Friuli Venezia Giulia, în dimineața din duminica Paștelui catolic din acest an sărbătorit la data de 4 aprilie, a dus la decesul unui tânăr italian de 36 de ani și rănirea a mai multor persoane, printre care și o femeie română. Maria Hodus, în vârstă de 61 de ani, era vecină cu bărbatul decedat și s-a trezit, din senin, că-i pică tavanul în cap.

Clădirea în care a avut loc explozia. Foto: Il Piccolo

„O bucată din tavan mi-a căzut în cap. Nu mă simt bine”, a povestit conaționala noastră joi, 8 aprilie 2021, pentru ziarul regional Il Piccolo.

„Tocmai terminasem masa de prânz și m-am dus să mă odihnesc puțin. Dintr-odată am simțit că totul se cutremura în jurul meu, ca și cum ar fi un cutremur. O fracțiune de secundă, cred. Apoi bubuitura puternică. Au căzut bucăți de ziduri… m-au lovit în cap. Mi-am pus mâinile în cap, eram plină de sânge. Putea să fie și mai rău…”, a mai adăugat Maria.

Femeia română a ieșit atunci imediat pe casa scării și a văzut că vecinii ei erau deja ieșiți din locuințe. Unii dintre ei cereau ajutor, alții cereau să sune cineva la poliție și pompieri. Între timp, apartamentul în care a avut loc explozia a fost cuprins de flăcări. Interveniți de urgență la fața locului, pompierii au stins flăcările și au găsit în acel apartament trupul fără de viață al tânărului italian care locuia acolo, Luca Lardieri.

„Eram debusolată”, a mai declarat Maria. „Nu reușeam să-nțeleg ce s-a întâmplat cu adevărat.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Înainte de explozie, nimeni nu a simțit vreun miros particular și n-a văzut nimic ciudat în ceea ce privește locuința lui Lardieri, conform celor relatate de vecini.

„Nu, dimpotrivă, îmi aduc aminte că înainte cu circa o oră am întins rufele la uscat. Am ieșit la fereastră, dar nu am observat nimic ciudat”, a confirmat și românca noastră.

Maria a suferit o traumă craniană în urma acestei explozii. Foto: Il Piccolo

Maria a fost transportată apoi la spital, iar medicii i-au diagnosticat o traumă craniană, mai scrie sursa citată. Pe lângă rănile suferite, însă, conaționala noastră a avut și un șoc îngrozitor din care nu și-a revenit nici acum. În plus, locuința sa a fost distrusă, precum și cea a unei alte vecine.

Anchetatorii suspectează că explozia a fost provocată chiar de bărbatul italian, în mod involuntar, după ce ar fi manevrat substanțe chimice în locuința sa pentru a-și satisface dependența. Acesta era monitorizat și de serviciile sociale în această privință, mai scrie ziarul italian, deci momentan rămâne cea mai plauzibilă ipoteză.

Pompierii au prelevat diferite materiale și țesuturi din apartamentul incendiat și le-au trimis la un laborator pentru a fi analizate. Rezultatele vor confirma apoi care a fost cauza exploziei. Parchetul din Trieste a deschis o anchetă pentru a stabili eventuale responsabilități.

Distribuie acest articol