O româncă din Italia și una din Germania înșelate prin metoda „Accidentul“ de un escroc din România

Un bărbat din judeţul Iaşi este acuzat că a înşelat prin metoda „Accidentul” două românce din Diaspora, după ce le-a contactat telefonic pretinzându-se a fi un poliţist din judeţul Bacău.

Mihai Butnaru în vârstă de 31 de ani, şi-a recunoscut faptele fiind condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce le-a înşelat pe cele două femei cu 7.250 de euro.

Cele două victime sunt originare din judeţul Bacău, însă în prezent sunt rezidente în Italia, respectiv Germania. Mihai Butnaru le-a contactat telefonic, după ce a reuşit să facă rost de numerele lor de telefon din străinătate, de la rude. Bărbatul le-a sunat pretinzându-se a fi un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău.

Cazul româncei din Italia 

În cazul româncei stabilită în Italia, ieşeanul a invocat că soţul acesteia, rămas în România a provocat un accident rutier şi pentru cheltuielile medicale, precum şi pentru soluţionarea problemelor legale este nevoie de o sumă importantă de bani.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cazul româncei din Germania

În cazul româncei din Germania a invocat că tatăl acesteia a fost victima unui accident rutier grav, fiind transferat la spitalul Elias din Bucureşti, unde necesită o intervenţie chirurgicală, dar pentru aceasta este nevoie să plătească medicului o sumă substanţială de bani. Timp de mai bine de o oră a stat de vorbă cu femeia în telefon, până când s-a asigurat că aceasta a transferat suma de 4.850 de euro.

În timpul anchetei, bărbatul a restituit victimelor câte 2.000 de lei, însă restul prejudiciului a rămas nerecuperat, informează Adevărul.

Distribuie acest articol