O româncă din Italia dedică o poezie emoționantă fetei care și-a pierdut viața la Caracal

Ștefania Vasile, o româncă emigrată în Italia, consternată și ea de ororile care au zguduit opinia publică românească în cazul Alexandrei, fata care și-a pierdut viața la Caracal, i-a dedicat o poezie care a devenit imediat virală pe internet:

Am vrut să fiu…

Am vrut să fiu… am vrut doar… dar nu am mai trăit,
Că azi cu sânge rece, o țară m-a jertfit!
Am vrut să fiu pilonul, care va sprijini
De mâine viitorul întregii Românii!
Am vrut să fiu omida ce mâine va zbura
Deasupra României… n-am vrut să fiu o stea!
Visam să fiu mândria întregului popor
Nu doar un caz ce are scris pe un dosar „omor”!
Voiam… visam… trăiam în lumea mea frumoasă
Părinții m-așteptau să mă întorc acasă…
Dar Dumnezeu a vrut să-i facă să aștepte,
În timp ce eu plecam spre lumi cu mult mai drepte!
Au așteptat cu toții plecarea mea precoce
Justiția, jandarmii… păzeau monstrul feroce…
Cu un apel voiam atât: SĂ FIU SALVATĂ!
Dar ora șase vine doar dacă aștepți la poartă!

Ștefania Vasile – Italia 

Alexandra Măceșanu (15 ani) a apelat de trei ori numărul 112 din casa lui Gheorghe Dincă, cel care o răpise și o ținea sechestrată la Caracal. Poliția a intervenit după 19 ore de la primul apel, așteptând să se facă ora 6.00 dimineața pentru a interveni. În acest timp, adolescenta își pierdea viața în chinuri groaznice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI