Româncă din străinătate, înșelată de „Brad Pitt”. Elena i-a trimis 1300 de euro falsului actor pe un pachet inexistent

O româncă rezidentă în Spania, Elena Cornea, a devenit victima unei sofisticate escrocherii pe internet, pierzând peste 1.300 de euro în urma unor interacțiuni cu un impostor care pretindea că este cunoscutul actor Brad Pitt, informează La Region.

Elena Cornea, care locuiește în localitatea spaniolă Ourense de 12 ani, a fost contactată inițial pe TikTok de o persoană care se dădea drept Brad Pitt și care a invitat-o să facă parte dintr-un grup VIP.

Încântată de perspectiva de a intra într-un cerc select alături de unul dintre actorii ei preferați, Elena a furnizat datele personale necesare înscrierii.

Captură de ecran 2024-03-26 211405
Elena Cornea. Sursa foto: La Region

Dialogul între cei doi a continuat pe WhatsApp, unde impostorul i-a arătat un permis de conducere fals cu fotografia lui Brad Pitt pentru a-și dovedi identitatea.

„Brad Pitt mi-a scris pe Tik Tok pentru a-mi oferi o cartelă de membru VIP. M-am abonat cu datele mele și a început să îmi trimită mesaje prin WhatsApp. S-a legitimat cu un permis de conducere care avea fotografia lui, a actorului. Am rămas fără cuvinte”, a spus femeia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Povestea a escaladat rapid, iar la un moment dat, „starul de la Hollywood” i-a promis româncei că-i trimite drept cadou un pachet cu 50.000 de dolari și diverse obiecte, ba chiar i-a și trimis o fotografie cu cutia respectivă, în care femeia a văzut mai multe teancuri de bani.

2024032400444883736
Fotografia cu pachetul pe care ar fi trebuit să-l primească Elena de la Brad Pitt. Sursa foto: La Region

Peste câteva zile, „Brad Pitt” a contacta-o și i-a scris că, din păcate, coletul pe care i l-a trimis fusese reținut în vamă iar pentru a-l elibera ea trebuia să facă un transfer bancar în valoare de 1.020 de euro.

Elena Cornea a mărturisit că, deși sceptică la început, a fost înduioșată de tonul afectuos al mesajelor primite și de promisiunile generoase, ceea ce a determinat-o să efectueze transferul de bani.

„Mi-au trimis o fotografie cu conținutul coletului. Se vedeau bijuterii și mulți bani, până la 50.000 de euro și trebuia doar să plătesc o 1.000 de euro cheltuieli vamale pentru a-l ridica.

Am făcut transferul prin MoneyGram, am mers să-l caut și nu exista. Apoi, falsul Brad Pitt mi-a cerut încă 3.000 de euro pentru a mi-l trimite direct acasă. Vreau doar să știu cine este cu adevărat în spatele acestei escrocherii”, a spus femeia.

Elena a descoperit în cele din urmă că în spatele profilului fals se aflau escroci nigerieni, probabil parte a unei organizații mai mari.

„Le-am trimis 300 de euro de pe card și încă 1.000 de euro prin transfer. În plus, au toate datele mele: NIE (codul fiscal spaniol) și adresa mea. Totul, pentru că atunci când faci un abonament îți cer totul”, a mărturisit Elena.

În ciuda eforturilor de a bloca comunicarea cu acești impostori, ea a continuat să primească mesaje, inclusiv unul recent în care falsul Brad Pitt își exprima dezamăgirea că nu mai primește răspunsuri de la ea.

Pe lângă pierderea financiară, ea a suferit o mare dezamăgire, dar a ales să vorbească deschis despre experiența sa pentru a preveni alte eventuale victime ale unor escrocherii similare pe internet. VIDEO mai jos:

Distribuie acest articol