Româncă eroină în Italia, a salvat viața unui copil de 10 ani

Un băiat de numai 10 ani a fost la un pas de moarte în Italia, în cursul zilei de duminică, 13 iunie 2021, după ce s-a înecat în apa mării și a înghițit foarte multă apă.

Salvarea a venit de la o româncă, aflată pe plajă cu o prietenă, care n-a ezitat să intervină pentru a salva viața copilului.

- Continuarea articolului după publicitate -

Totul s-a petrecut pe o plajă din Rosolina, scrie ziarul Corriere della Sera, o localitate de pe malul Mării Adriatice, situată în provincia Rovigo din Veneto.

Băiatul de 10 ani se afla pe plajă cu părinții săi, dar într-un moment de neatenție a adulților, minorul a ajuns într-o zonă unde apa era foarte adâncă și nu a mai reușit să iasă la suprafață.

Când tatăl său l-a văzut și a sărit imediat să-l scoată din apă, corpul copilului era deja vânăt tot, iar salvamarii strigau cu disperare după un defibrilator pentru a-l resuscita pe micuț.

Din fericire, pe aceea plajă se afla și românca Daniela Brumă, în vârstă de 47 de ani și infirmieră de profesie, care a sărit imediat în ajutorul băiețelului.

Daniela Brumă, 47 de ani, infirmiera română care a salvat viața unui copil de 10 ani. Foto: corriere.it

„Făceam plajă cu o prietenă când am auzit că salvamarii cereau să li se aducă un defibrilator și am intervenit imediat. Când am ajuns, am văzut că micuțul era vânăt tot și am început imediat să-i fac masaj cardiac”, a explicat Daniela, citată de ziarul italian.

A fost nevoie de câteva minute bune de masaj cardiac făcut de românca noastră pentru ca băiatul să-și revină și să respire din nou.

„Abia după 8 minute a început să scuipe apă și să respire, era o situație complicată. Salvamarul era speriat și, când i-am spus că sunt infirmieră, s-a relaxat. Lângă mine, însă, aveam și părinții copilului, care erau terorizați”, a mai relatat Daniela.

Ambii părinți sunt cetățeni moldoveni, mai precizează sursa citată, și nu vorbesc limba italiană foarte bine, dar conaționala noastră le-a explicat în limba română care este situația până când copilul a fost transportat la spital.

„Mama copilului a leșinat și și-a revenit de mai multe ori lângă mine. Eu, care sunt de origine română, am făcut și pe traducătoarea până la sosirea ambulanței și a elicopterului”, a mai spus infirmiera română.

Daniela a practicat această profesie și în România, iar când a venit în Italia, a continuat să lucreze în același domeniu.

Datorită curajului și profesionalismului de care a dat dovadă românca noastră, micuțul de 10 ani a scăpat cu viață din această groaznică încercare.

„Mi-ar plăcea să-l văd și să-l îmbrățișez, să-l văd că zâmbește, dar sunt mulțumită oricum că se afla în afara pericolului. Mi-e de-ajuns să știu asta. Cu mine, la mare, era și fiica mea, Emilia, care are aceeași vârstă ca acel copil. S-a speriat foarte tare și ea. Astăzi Emilia a împlinit 11 ani și, acum că știm că băiețelul este bine, avem un motiv în plus pentru a sărbători”, a spus în final Daniela Brumă.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos